Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

„Universitatea Craiova este o echipă prea cuminte, ca și antrenorul său”. Analiza lui Vochin despre derby-ul cu Dinamo: „Oltenii nu mai au olteni în echipă”

Andrei Vochin, analiză pe larg după Universitatea Craiova - Dinamo 1-1. Jurnalistul a descoperit marea problemă a echipei lui Costel Gâlcă.
21.01.2025 | 20:20
Universitatea Craiova este o echipa prea cuminte ca si antrenorul sau Analiza lui Vochin despre derbyul cu Dinamo Oltenii nu mai au olteni in echipa
Andrei Vochin a analizat marele minus al Universității Craiova cu Gâlcă antrenor. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Andrei Vochin a revenit la FANATIK SUPERLIGA, emisiunea care e LIVE în fiecare luni, marți și vineri de la 10:30 doar pe FANATIK.RO. Jurnalistul a întors pe toate fețele meciul din Bănie.

Andrei Vochin îi atrage atenția lui Costel Gâlcă: „E prea cuminte. Așa e și Craiova”

Andrei Vochin știe care a fost marea problemă a „leilor” în meciul cu Dinamo: „Eu cred că Universitatea Craiova, aidoma oricărei alte echipe de pe lumea asta, este imaginea antrenorului ei. Mie Craiova mi se pare în momentul ăsta o echipă corectă, muncitoare, dar prea cuminte.

ADVERTISEMENT

Așa cum îl văd și pe Costel sincer să fiu. Eu îl respect, munceste conștiincios peste tot pe unde s-a dus, e corect. Însă e prea cuminte. Din această cauză echipa asta nu îmi dă senzația că are spirit, așa cum îmi dă senzație Dinamo”.

Jurnalistul îi dă ca exemplu chiar pe „câini”: „Dinamo contra Craiovei în tur a reușit să câștige cu doi oameni mai puțin. E adevărat, i-a băgat pe un teren muncitoresc, dar Dinamo și-a dat sufletul. După o repriză execrabilă, Dinamo ieri la pauză a venit cu alt spirit pe teren”.

ADVERTISEMENT

Din punctul său de vedere, Universitatea nu trebuia să piardă cele trei puncte: „Sincer să fiu eu mă așteptam la Craiova să se întâmple lucrul ăsta la pauză. Era exact tipul ăla de meci în care nu trebuie să fie liniște la vestiar sub nicio formă. Conduci cu 1-0, adversarul pare că e căzut în genunchi și nu se mai ridică niciodată. Exact tipul ăla de pericol”.

Andrei Vochin, surprins total de Dinamo: „Cea mai mare rată de eficiență din campionat”

Andrei Vochin știe de ce echipa antrenată de Zeljko Kopic a ajuns să se bată la titlu: „Dinamo este echipa cu cea mai mare rată de eficiență din campionatul României. În 85-88% din meciuri marchează la prima sau la a doua ocazie. Dinamo are cel mai mare surplus de puncte din tot campionatul față de jocul prestat. 

ADVERTISEMENT

Adică dacă te-a prins și nu ești atent te-a curățat. Așa s-a întâmplat și la Craiova. Un singur șut pe poartă, un gol și la revedere, s-a terminat meciul. Cred că Universitatea Craiova e pe drumul cel bun ca joc”.

Ziaristul vede echipa lui Gâlcă exact la polul opus: „Dintre echipele care se bat la titlu, Universitatea Craiova are cel mai mare deficit de puncte raportat cu jocul prestat. Asta e clar. Dar lucrurile astea nu se vor rezolva așa cu una cu două, Dacă vor continua așa, ocaziile astea nu se vor transforma în goluri cum zicea Adi Mutu. Se pot transforma, dar mai trebuie încă ceva”.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova, o echipă fără spirit: „S-a pierdut. Avem din ce în ce mai mulți Oshima, Zajkov, Mora…”

Andrei Vochin s-a referit și la suporterii oltenilor: „Acel ceva care să conducă la o stare de spirit în tot orașul. Să vină un meci cu Dinamo… Au fost niște imagini din dronă înainte să înceapă partida. Am văzut tribuna 1 și tribuna oficială și nu mi-am imaginat vreodată că la un meci Craiova – Dinamo să fie jumătate de tribuna 1 goală, o peluză întreagă goală și tribuna a doua cvasiplină, deși erau locuri pe lateral foarte multe. 

La Universitatea Craiova în primii doi ani de la inaugurarea stadionului greu găseai locuri la meciuri. Acum s-a pierdut această umplere a arenei pentru că parcă s-a pierdut acel spirit”.

Andrei Vochin critică și politica de transferuri a lui Mihai Rotaru: „Și nu pot să nu leg cu faptul că se pierde pentru că avem din ce în ce mai mulți Oshima, Zajkov, Mora…Păi care olteni? De unde să aibă Oshima răutatea aia, de unde să știe și să înțeagă ce a însemnat în disputele Dinamo – Universitatea Craiova un gol în plus cu care Dinamo a câștigat campionatul în 1973? Să se creeze în ei așa o stare de frustrare.

De unde să știe Oshima că în campionatul următor Dinamo a câștigat cu FC Argeș cu 7-0, exact cât avea nevoie, noroc că a câștigat și Craiova meciul. Altfel pierdeau iar titlul în favoarea celor de la Dinamo”.

Andrei Vochin: „Gâlcă e prea cuminte, nu are acest spirit”

Andrei Vochin a insistat asupra temperamentului lui Gâlcă: „Sunt niște lucruri care vin din spate. Ori dacă tu acuma cauți tot Mlinaric și vii în continuare cu astfel de variante de genul ăsta, e greu ca spiritul să vină înapoi la Craiova. Era echipa anti-sistem, eu așa țin minte. Gâlcă e prea cuminte, nu are acest spirit. Eu nu îl văd. 

Știi cum se zicea că e bine să ai unu-doi olteni în echipă că ei vin cu spiritul ăla. Și tocmai Craiova începe să nu mai aibă olteni în echipă. Sorin Cârțu are acest spirit. Spunea de Selmani că are o vrăjeală de-asta în el că te rupe în două și după vine la tine și îți zice că n-a vrut”.

Vochin a dat și un exemplu din trecut: „Ce i-a făcut Sorin Cârțu lui Bumbescu într-o finală pe stadionul 23 August. A dat Bumbescu cu el de pământ, dar o dată l-a ținut foarte mult de tricou. A dat arbitrul fault, s-a întors la el și și-a dat tricoul jos: ‘Ia-l, mă, dacă vrei!’.

I-a dat tricoul. Și Bumbescu oltean. Nici ăla nu era dus la biserică. Craiova are nevoie de spirit. Are o echipă care joacă fotbal, dar fără fotbal nu va ajunge la o performanță”.

Dinamo, pragmatism dus la extrem: „Este extraordinară”

Andrei Vochin admiră un lucru esențial la Dinamo: „Eu mă întreb cât va dura această eficacitate. Este extraordinară pentru Dinamo. Dar și Dinamo trebuie să aibă atenție la lucrul ăsta. E adevărat, Dinamo nu are un lot cu care să se gândească la titlu că așa spune calculul hârtiei”. 

Adrian Ilie și-a adus aminte de această mentalitate de la Dinamo: „Când jucam la Steaua erau meciuri la care prin minutul 50 la prima fază de poartă ne dădeau gol. În timpul meciului începeam să vorbim singuri între noi: Bă, da la primul șut?! Chiar așa? Este foarte, foarte greu. Așa am crezut că s-a întâmplat și la Craiova. Ei aveau nevoie de agresivitatea aia să le mai dea un gol și se trezesc cu 1-1”.

Andrei Vochin a vorbit și despre diferențele dintre cele două rivale: „Dinamo în momentul ăsta nu are bugetul să își permită să își achiziționeze jucători foarte, foarte scumpi. Craiova are al treilea buget. Dinamo ca valoare pe piață e la 8 milioane de euro pe Transfermarkt, iar Craiova la 14 milioane. 

Faptul că s-au creat atâtea ocazii e ceva normal. Că nu le transformi devine anormal. Ăsta este un lucru la care ar trebui să se gândească. Ai 1-0, ai situații, domini jocul și trebuie să ai acel spirit încât să câștigi meciul pe teren propriu. Ai tot ce vrei, valoare de lot, ai pauza în care poți face ceva. Și lucrurile vin mai bine după pauză din vestiarul celălalt, unde înțeleg că a fost puțin iureș”.

Andrei Vochin, super analiză după Craiova - Dinamo: „Universitatea e o echipă prea cuminte, la fel ca Gâlcă

ADVERTISEMENT