Fotbal intern

Universitatea Craiova ia în calcul să retragă numărul 8! Omagiul adus lui Ilie Balaci

22.10.2018 | 21:00

Ilie Balaci s-a stins la 62 de ani. Jucătorul de legendă al Universităţii Craiova a suferit un infarct. Evenimentul tragic a avut loc chiar în ziua în care oltenii aveau derby în Liga 1, cu FCSB. După partida câştigată de campionat, fotbalistul Alexandru Mateiu, care poartă numărul 8 acum la Universitatea Craiova a propus cinstirea celui supranumit “Minunea Blondă” prin retragerea tricoului. “Aş vrea ca numărul 8 să fie retras de la Craiova”, a spus fotbalistul după victoria echipei sale, scor 2-1, în faţa celor de la FCSB.

Răspunsul clubului Universitatea Craiova a venit prin vocea directorului Pavel Badea. Cel care a purtat tricoul cu numărul 8 la Universitatea Craiova a fost prezent la priveghiul de la biserica “Sf. Ilie” din Craiova şi a lăsat de înţeles că se poate că tricoul cu numărul 8 să fie retras.  “Am avut şansa, fiind şi mijlocaş ofensiv, să joc pe un post pe care a jucat unul dintre cei mai mari jucători ai României. Retragerea tricoului cu numărul 8 este o idee, probabil că în următoarele zile se va lua o decizie finală a spus cel care a preluat acest tricou chiar de la Ilie Balaci.

Tricoul cu numărul 8 ar putea fi retras de Universitatea Craiova, ca semn de preţuire pentru Ilie Balaci

“Minunea Blondă” iubea fotbalul şi chiar trebuia să asiste la partida de campionat dintre Universitatea Craiova şi FCSB. Oltenii au câştigat partida, dar tot timpul meciului au fost parcă urmăriţi de numărul 8, număr pe care Balaci la purtat la Craiova. În minutul 8 gazdele şi-au dat un autogol prin Renato Kelic. Universitatea Craiova a revenit şi a întors rezultatul prin Elvir Koljic şi Matteo Fedele.

Propunerea de a retrage tricoul cu numărul 8 a venit de la cel care poartă acum acest tricou, Alexandru Mateiu. Mijlocaşul oltenilor a fost printre ultimii oameni de fotbal care au fost în preajma lui Ilie Balaci în ultimele zile ale vieţii sale. “Acum două zile am avut onoarea să fac poză cu marele Ilie Balaci şi chiar mi-a dat sfaturi importante pentru meciul din seara asta (n.r. – Universitatea Craiova – FCSB)! Odihneşte-te în pace minunea noastră blondă! Nu te vom uita niciodată!”, a scris Alexandru Mateiu pe pagina sa de Facebook.