În cele șase meciuri din grupa de Conference League, Universitatea Craiova va întâlni pe teren propriu FC Copenhaga (Danemarca), Getafe (Spania) și Egnatia (Albania), urmând să joace în deplasare cu Brighton (Anglia), Kairat Almaty (Kazahstan) și Inter Club d’Escaldes (Andorra).
Imediat după tragerea la sorți de la Monaco, reprezentanții clubului Getafe și-au ironizat viitoarele adversare din cea de-a treia competiție europeană, însă au ignorat-o cu desăvârșire pe Universitatea Craiova.
Ibericii au pus pe contul de TikTok un filmuleț în care parodiază momentul în care alte echipe află că vor trebui să se dueleze cu Getafe. Toate rivalele sunt îngrozite de perspectiva de a juca împotriva reprezentantei Spaniei, însă din videoclip lipsește campioana României.
Ar putea să fie doar o scăpare, o aroganță sau Universitatea Craiova să fie singura echipă care să-i sperie cu adevărat pe cei de la Getafe. Singura mențiune despre campioana României este la finalul textului din postare, unde este etichetat contul de TikTok al oltenilor.
@getafecf La reacción de nuestros rivales de @conferenceleague al ver que se enfrentan al Getafe 😏Estamos muy de vuelta en Europa 😌🇪🇺 Nos vemos pronto @AFC Ajax @Brighton & Hove Albion FC @FC Lugano @UniversitateaCraiova @FC Iberia 1999 @interescaldes 👋#tiktokfootballacademy #footballedit #meme #parati #fyp ♬ sonido original – Getafe C.F.
Revenită după șapte ani în competițiile europene, Getafe va primi vizita celor de Brighton, Lugano și Inter Club d’Escaldes, urmând să evolueze în deplasare cu Ajax, Universitatea Craiova și Iberia Tbilisi.
Fostul mare fotbalist Gică Craioveanu, care și-a încheiat cariera după patru ani jucați la Getafe, a dezvăluit faptul că fără să fie vreo forță, formația spaniolă este una incomodă. El consideră că Universitatea Craiova va face opt puncte în grupa de Conference League.
”(n.r. – Cu cine ții, Craiova sau Getafe?) Ar fi culmea culmilor. De ce crezi că am fost așa vehement? Eu pe această echipă o iubesc cu inima. Tot timpul am vorbit la superlativ despre ea. E în inima mea și va rămâne mereu. Eu, dacă sunt fotbalist, sunt datorită Craiovei. Chiar nu se pune problema cu cine voi ține. Sunt fan Craiova până dispar de pe suprafață. Mă bucur că se joacă la Craiova meciul cu Getafe. Am un apel din Spania, dar nu am răspuns.
(n.r. – Ce șanse are Craiova cu Getafe?) Să știi că Getafe nu are o echipă de speriat. Este o echipă foarte greu de bătut, într-adevăr. În Spania se spune că să joci cu Getafe este ca și cum te-ai duce la dentist. E o echipă incomodă, joacă un fotbal foarte fizic, cu foarte multe întreruperi. Nu are un joc spectaculos. Doar că e o echipă care primește foarte greu gol. Plecăm de aici.
În tot sezonul nu știu dacă ia mai mult de un gol, medie per meci. De asta este o echipă foarte greu de bătut. Un 0-0 la Craiova e un rezultat bun. Un meci în care vor fi foarte multe faulturi tactice, vă spun clar. Duc meciul în zona lor de confort, să fie cât mai puține faze de poartă. Nu le place să atace celor de la Getafe, nu este o echipă de posesie.
(n.r. – Câte puncte face Craiova?) Opt puncte facem și în sezonul actual. Pe Egnatia trebuie să-i batem, pe Inter d’Escaldes, un punct cu Getafe și încă un punct cu Kairat, deci facem opt puncte. Cu Brighton e imposibil și cu Copenhaga foarte greu. Nu ar trebui să ne fie teamă de ceilalți adversari, nici de Getafe, vă spun cu mâna pe inimă, pentru că știu cum joacă”, a declarat Craioveanu.