Fotbal intern

Universitatea Craiova îl vrea pe David Lazar de la Astra Giurgiu! Ce spune portarul despre transfer. Exclusiv

11.08.2020 | 13:14
Universitatea Craiova il vrea pe David Lazar de la Astra Giurgiu Ce spune portarul despre transfer Exclusiv
Universitatea Craiova îl vrea pe David Lazar de la Astra Giurgiu! Ce spune portarul despre transfer. Sursa: sportpictures.ro
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova este în plină perioadă de mercato. Oltenii vor să își întărească defensiva pentru stagiunea viitoare, punctul nevralgic al echipei antrenate de Cristiano Bergodi. 

Din informațiile FANATIK, ultima țintă a lui Mihai Rotaru este portarul David Lazar, de la Astra Giurgiu. Oltenii și-au manifestat interesul pentru goalkeeper-ul giurgiuvenilor, care a făcut un sezon foarte bun.

ADVERTISEMENT

David Lazar este la Astra Giurgiu de trei ani și mai are încă doi ani de contract cu gruparea patronată de Ioan Niculae. Însă, la Astra sunt probleme cu salariile și astfel mutarea la U Craiova ar putea fi înlesnită pentru jucător.

Universitatea Craiova îl vrea pe David Lazar de la Astra Giurgiu: “Sunt onorat de oferta lor”

FANATIK l-a contactat pe David Lazar, goalkeeperul Astrei, care spune că este onorat de interesul Universității Craiova, dar că mai are încă doi ani de contract cu Astra Giurgiu și se concentrează pe echipa la care este acum:

ADVERTISEMENT

“Nu știam că sunt dorit de Universitatea Craiova, dar sunt onorat de oferta lor. Eu mai am doi ani de contract cu Astra Giurgiu și deocamdată sunt aici și mă concentrez să îmi fac treaba aici”, a spus Lazar pentru FANATIK.

La Astra Giurgiu vor intra două salarii săptămâna viitoare!

La Astra Giurgiu există restanțe și de cinci luni la salarii, însă, din informațiile noastre, situația este pe cale de a se îmbunătăți considerabil din acest punct de vedere. Jucătorilor li s-a promis că săptămâna viitoare li se vor vira două salarii.

ADVERTISEMENT

Astfel, o mare parte dintre cei care voiau să depună memorii pentru a deveni jucători liberi de contract s-au răzgândit și vor rămâne la Astra Giurgiu dacă situația financiară a echipei se va îmbunătăți.

Lazar, cel mai bun portar din Casa Pariurilor Liga 1 în indexul InStat

David Lazar a fost cel mai bun portar din stagiunea precedentă din Casa Pariurilor Liga 1 conform indexului InStat. El i-a devansat în acest clasament pe Giedrius Arlauskis, portarul campioanei CFR Cluj și pe Răzvan Pleșca de la Gaz Metan Mediaș.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 29 de ani, David Lazar a jucat până acum la Voința Sibiu, Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, Vejle și, din anul 2017, este portarul Astrei Giurgiu. Dacă transferul la Universitatea Craiova se va concretiza, Lazar va avea concurență serioasă din partea lui Mirko Pigliacelli.

  • 29 de ani are David Lazar
  • 600.000 de euro este cota portarului Astrei

 

ADVERTISEMENT