Sport

Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe Ante Roguljic. Ce număr va purta

Universitatea Craiova a anunțat oficial transferul mijlocașului croat Ante Roguljic. Acesta este pariul patronului Mihai Rotaru, dar are doar trei luni la dispoziție să se impună în tricoul alb-albastru.
29.09.2021 | 19:15
Universitatea Craiova la prezentat oficial pe Ante Roguljic Ce numar va purta
ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf a cerut întăriri în compartimentul ofensiv al Universității Craiova, iar conducerea s-a conformat imediat. Potrivit unui comunicat emis joi, prin intermediul rețelelor de socializare, mijlocașul Ante Roguljic (25 de ani) a semnat un contract valabil până în vara lui 2025.

Văzut până mai ieri drept unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului croat, acesta speră să se impună în tricoul alb-albastru și să-și relanseze astfel cariera intrată într-un con de umbră. Nu a mai disputat, însă, un meci oficial din primăvară, iar în ultimele trei sezoane a reușit să înscrie doar 18 goluri pentru slovacii de la Trencin.

ADVERTISEMENT

În CV-ul său de fotbalist profesionist se mai regăsesc echipe precum Liefering, Hajduk Split, Admira Wacker sau Pafos FC. Cu ani în urmă, Ajax era gata să pună pe masă nu mai puțin de 10 milioane de euro, dar negocierile au picat din cauza comisioanelor exagerate pretinse de impresari.

Ante Roguljic, prezentat oficial la Universitatea Craiova

Clubul Universitatea Craiova a semnat cu Ante Roguljic un contract valabil până în vara anului 2025. El a fost cel mai scump transfer al unui junior din Croația, declarat la vremea respectivă cea mai mare speranță din Balcani.

ADVERTISEMENT

De meserie mijlocaș ofensiv de picior stâng, croatul poate evolua pe mai multe posturi la mijloc și în atac. Ante va purta tricoul cu numărul 24. Îi dorim mult succes în familia alb-albastră!”, se arată în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook a Universității Craiova.

Croatul și-ar putea face debutul chiar în derby-ul cu FC U, programat duminică, 3 octombrie, de la ora 21:00, pe arena „Ion Oblemenco”. Alb-albaștrii au ajuns astfel la cel de-al nouălea jucător transferat în această perioadă, după David Lazar, Denis Rusu, Valerică Găman, Alexandru Crețu, Antoine Conte, Ionuț Vînă, Alexandru Mărieș și Lyes Houri.

ADVERTISEMENT

Roguljic, pariul lui Mihai Rotaru: „Când avea 17 ani era considerat cea mai mare speranță din Balcani”

Într-un interviu acordat recent, patronul Universității Craiova s-a arătat extrem de optimist în privința șanselor ca Ante Roguljic să confirme sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, dar a avertizat că înțelegerea se poate întrerupe, în caz contrar, după doar trei luni.

Ante a fost considerat un jucător promiţător din Croaţia când avea 17 ani. A ajuns la Ajax, i-au dat numărul 10, doar că impresarii s-au răzgândit şi au mai cerut un milion de euro.

ADVERTISEMENT

Nu a fost în regulă. S-a întors la RB Salzburg. Ultimii trei ani a fost căpitan la Trencin, cifre foarte bune. Avem o clauză prin care putem întrerupe colaborarea în iarnă, dar sperăm ca el să confirme.

Este pariul nostru. Am avut pariul Mitriță – a ieșit, am avut pariul Ivan – s-a întors, acum avem pariul Ante Roguljic”, a declarat Mihai Rotaru la Pro X.


  • (P) Cota BETANO pentru FC U Craiova – Universitatea Craiova: 4,60 este cota pentru „peste 3,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT