Universitatea Craiova impresionează în acest an nu doar pe teren, ci și în tribune! La finalul sezonului 2025 din SuperLiga României, oltenii, care se regăsesc pe prima poziție în clasament, au înregistrat, oficial și cea mai mare medie de spectatori la meciurile de acasă.
Conform statisticilor LPF, la finalul anului Universitatea Craiova are cea mai mare medie a numărului de suporteri prezenți la meciurile de acasă, 14.554. Pe poziția a doua se află Dinamo, cu o medie de 12.536 de spectatori. Podiumul este completat de FCSB, cu o medie de 11.754.
Totuși, meciul cu cea mai mare asistență din acest sezon al SuperLigii a fost derby-ul dintre Dinamo și Rapid, câștigat de giuleșteni cu 2-0. Atunci, pe Arena Națională au asistat 34.700 de spectatori. De asemenea, în etapa 21 din SuperLigă, ultima din acest an, la meciul FCSB – Rapid 2-1 au asistat 30.903 de fani.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/12/medie-numar-spectatori-superliga.jpeg)
Victoria în partida cu Csikszereda, ultima a anului 2025 din SuperLiga, a fost rezolvată de olteni încă din prima repriză. ”Dubla” lui David Matei și golul marcat de Carlos Mora au asigurat un avantaj consistent pentru trupa lui Filipe Coelho, care a arătat că a trecut peste eliminarea dramatică din Conference League.
În aceste condiții, Universitatea Craiova încheie prima parte a sezonului pe locul 1 și se încoronează campioană de toamnă. Este o performanță remarcabilă pentru ”alb-albaștri”, care nu au mai fost lideri la întreruperea campionatului de 35 de ani.
Mai exact din 8 decembrie 1990, data la care s-a pus punct primei părți a sezonului 1990-1991. Este și stagiunea în care Bănia a trăit ultima dată bucuria câștigării titlului pe prima scenă a fotbalului românesc.
În acel sezon de vis de acum 35 de ani, Universitatea Craiova îl avea pe banca tehnică pe Sorin Cârțu, omul care în acest moment este președintele de onoare al clubului. Însă, oltenii au alături, ca suporteri, și alți fotbaliști din acea generație.
Dacă în acest moment ”alb-albaștrii” au un lot cu numeroși jucători străini, în sezonul 1990-1991 singurul fotbalist care nu era român era atacantul albanez Roland Agalliu, autor a 3 goluri în 5 partide.
Lotul Universității Craiova în stagiunea în care a câștigat eventul arăta astfel:
Portari: Florin Prunea (32 / 0); Ștefan Crișan (1 / 0); Gabriel Boldici (2 / 0)
Fundaşi: Vasile Mănăilă (30 / 2); Emil Săndoi (33 / 13); Adrian Popescu (29 / 1); Nicolae Zamfir (27 / 3); Victor Cojocaru (16 / 0); Costel Carabaș (1 / 0)
Mijlocaşi: Ion Olaru (31 / 2); Dănuț Bică (26 / 0); Gheorghe Ciurea (31 / 13); Pavel Badea (31 / 10); Viorel Prună (9 / 1); Silvian Cristescu (10 / 3); Gheorghe Ceaușilă (6 / 0); Daniel Mogoșanu (27 / 2); Dumitru Mitriță (2 / 0); Cătălin Gârleşteanu (4 / 0)
Atacanţi: Eugen Neagoe (20 / 5); Adrian Pigulea (31 / 12); Ștefan Stoica (9 / 0); Gheorghe Craioveanu (13 / 3); Claudiu Constantin Stoica (4 / 0); Ovidiu Stîngă (1 / 0); Ion Dudan (4 / 0); Roland Agalliu (5 / 3)
Antrenor: Sorin Cârțu