Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Universitatea Craiova nu vrea să audă de un baraj pentru Europa cu FCSB: “Este exclus să vină Mirel Rădoi aici!”. Calculele la titlu ale oltenilor. Exclusiv

Universitatea Craiova a făcut anunțul despre Mirel Rădoi și FCSB. Ce a spus conducerea clubului oltean despre un posibil baraj pentru calificarea în cupele europene.
16.03.2026 | 09:00
Universitatea Craiova nu vrea sa auda de un baraj pentru Europa cu FCSB Este exclus sa vina Mirel Radoi aici Calculele la titlu ale oltenilor Exclusiv
Oltenii nu mai vor să audă de FCSB sau de Mirel Rădoi. Sursa Foto: Colaj FANATIK.
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a început play-off-ul acestui sezon cu un eșec pe teren propriu cu FC Argeș. Conducerea echipei a spus totul după înfrângerea suferită, dar și despre o posibilă reîntâlnire cu Mirel Rădoi pentru barajul de Europa.

Conducerea Universității Craiova nu dezarmează după eșecul cu FC Argeș

Universitatea Craiova, echipa care a condus în majoritatea timpului clasamentul din SuperLiga în timpul sezonului regular, a început această ediție de play-off cu un eșec acasă în fața lui FC Argeș.

ADVERTISEMENT

Piteștenii au câștigat cu 1-0 pe „Oblemenco”, dar conducerea echipei din Bănie nu face caz din acest meci. Pavel Badea a intrat în direct și a spus că are toată încrederea că trupa pregătită de Filipe Coelho poate câștiga titlul în acest sezon.

„Suntem foarte încrezători că putem câștiga acest campionat și ne vom bate până la ultima etapă pentru a obține cât mai multe puncte din cele 27 puse în joc. Să sperăm că vom reuși să obținem suficiente pentru a fi campioni.

ADVERTISEMENT

(n.r. – Va fi un impact emoțional pentru echipă dacă la sfârșitul acestei prime etape de play-off Craiova nu va mai fi pe locul 1?) Poate că nu vom mai avea presiunea imensă pe care am avut-o până acum. Să sperăm că atunci când se va termina ultima etapă vom fi înaintea celorlalți. Până atunci, degeaba ești pe locul 1 dacă termini pe locul 2. La sfârșitul campionatului trebuie să fii pe locul 1. Ăla care e pe locul 1 la sfârșitul ultimei etape, după ultimul minut de de joc, ăla va fi campion.

ADVERTISEMENT

(n.r. – S-au schimbat contracandidate la titlu după meiul de aseară) Nu. Nu cred. Bătălia se va da între trei echipe. Asta este impresia mea. Vă spun doar trei echipe. Va fi o bătaie acerbă pentru prima poziție. Ne-am dori să fie cât mai multe implicate, și sunt deja, dar din punct de vedere al valorii și bugetelor sunt doar trei echipe care pot emite pretenții!”, a spus Pavel Badea.

ADVERTISEMENT

Pavel Badea nu îl vrea ca adversar pe Mirel Rădoi pentru un baraj de cupe europene

Ulterior, Pavel Badea a comentat posibilitatea ca Universitatea Craiova să se dueleze pentru un loc în cupele europene cu FCSB și să se reîntâlnească astfel cu Mirel Rădoi, fostul lor antrenor și actualul tehnician al bucureștenilor.

„(n.r. – Excludeți scenariul ca Rădoi să vină pe „Oblemenco” la finalul sezonului, la un meci de baraj?) Nu mi-aș dori să vină ca adversar al nostru. Eu mi-aș dori să fim campioni și este exclus această posibilitate de a veni la Craiova pentru un meci decisiv pentru cupele europene.

ADVERTISEMENT

(n.r. – V-a surprins faptul că totuși a ales să meargă la FCSB?) Nu. Până la urmă este o reîntoarcere acasă pentru el. Mirel este un FCSB-ist. Am spus-o și zilele trecute. Nu este o surpriză că el este acolo. Am spus-o încă o dată că ar fi extraordinar dacă ar putea să nu aibă implicare din partea celor din jurul lui pentru a-și desfășura activitatea în condițiile pe care el le are și le pune. Pentru că la Craiova a avut această mână liberă și zic eu că a făcut lucruri bune. Cred că va face și acest lucru la FCSB dacă va fi 100% lăsat în pace”, a mai spus oficialul oltenilor.

Pavel Badea a descifrat declarațiile lui Filipe Coelho după Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1. „Să sperăm că a fost sub imperiul stresului”

După meciul pierdut cu FC Argeș, portughezul Filipe Coelho a avut o declarație care a lăsat loc de interpretări. Întrebat în direct despre însemnătatea vorbelor spuse de antrenorul Craiovei, Pavel Badea și-a oferit opinia în direct și a spus ce l-a determinat pe tehnician să iasă cu declarațiile respective.

„(n.r. – despre declarația lui Coelho de la final. ‘O să vedem dacă voi fi pe bancă etapa următoare’) Cred că a avut o reacție de nemulțumire, de reținere, nu știu ce sentiment l-a animat pe el. Poate și de frustrare în momentul în care a dat această declarație, pentru că din punctul meu de vedere Coelho este antrenorul lui U Craiova, nu are niciun fel de presiune din partea patronului sau a celor care sunt în jurul patronului.

Până acum a demonstrat că este un tip echilibrat care prin rezultatele pe care le-a obținut a reușit să ne aducă către această stare de încredere și de reușită pe care o avem ca imagine. Să sperăm că a fost doar o declarație sub imperiul stresului și al lipsei de, să zicem, reușită de aseară!”, a mai spus Pavel Badea la FANATIK SUPERLIGA.

Universitatea Craiova nu vrea să audă de un baraj pentru Europa cu FCSB