Fotbal intern

Universitatea Craiova, nume interzis pentru Adrian Mititelu! Reacția patronului după decizia Curții de Apel București

24.09.2020 | 17:54
ADVERTISEMENT

Adrian Mititelu a primit o nouă lovitură din partea instanțelor. Chiar dacă pe plan sportiv îi merge foarte bine, clubul patronat de acesta are probleme în ceea ce privește denumirea.

Tribunalul București decisese în luna mai a acestui an că U Craiova 1948 SA, club din Liga 2, nu are dreptul să folosească denumirea istorică „Universitatea Craiova”, însă Mititelu a sperat că decizia ar putea fi întoarsă de Curtea de Apel.

ADVERTISEMENT

Decizia nu a fost schimbată, iar Universitatea Craiova rămâne nume interzis pentru Adrian Mititelu! Patronul a oferit și prima reacție.

Universitatea Craiova, nume interzis pentru Adrian Mititelu! Reacția patronului după decizia Curții de Apel București

De șapte ani, Adrian Mititelu și Clubul Sportiv Universitatea Craiova se înfruntă prin tribunale pentru a afla cine este continuatoarea de drept a echipei istorice a Băniei. Chiar dacă a primit multe lovituri din partea instanțelor, patronul formației din liga secundă nu s-a lăsat și a continuat să conteste legitimitatea echipei din prima liga, asta deși LPF și FRF au recunoscut clubul lui Mihai Rotaru ca fiind „Știința”.

ADVERTISEMENT

Astăzi, pe pagina de Facebook a clubului U Craiova 1948 a apărut informația că, provizoriu, Curtea de Apel București a decis ca brandul „Universitatea Craiova” să nu mai fie folosit în niciun fel de această echipă: „Astazi, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca masura provizorie pana la solutionarea fondului in dosarul ce priveste marca UNIVERSITATEA CRAIOVA, proces in care ne judecam cu Clubul Sportiv de Drept Public Universitatea din Craiova ca nu mai avem voie sa folosim denumirea de “UNIVERSITATEA CRAIOVA”! Prin urmare, ne vom conforma sentintei instantei de judecata, chiar daca o consideram nedreapta si absurda.

Aceasta solutie a instantei nu afecteaza calitatea noastra de succesor al fostei FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, fostei UNIVERSITATEA CRAIOVA, fostei STIINTA CRAIOVA, fostei UNSR CRAIOVA !
De asemenea, aceasta solutie nu afecteaza dreptul nostru exclusiv de a folosi simbolul sectiei de fotbal si anume “LEUL” si celelalte insemne adiacente care au fost folosite exclusiv de catre echipa de fotbal.
Pana la terminarea acestui proces pe fond, vom evolua in campionat sub denumirea U CRAIOVA 1948 in principal, si vom folosi in secundar, denumirile de FC Universitatea, Fotbal Club Universitatea 1948, FCU 1948, FCU Craiova 1948 si Leii din Banie Craiova.

ADVERTISEMENT

Mai facem precizarea faptului ca, sentinta provizorie obtinuta de catre clubul lui Badea are la baza o sentinta a ICCJ prin care clubul lui Badea a castigat dreptul exclusiv de a folosi numele de UNIVERSITATEA CRAIOVA, dar care nu a luat in calcul procesul cu privire la palmares pe care l-am castigat ulterior si care urmeaza sa fie transat irevocabil pe 15 octombrie. Dupa transarea irevocabila a procesului cu palmaresul urmeaza reformarea sentintei in ceea ce priveste numele de UNIVERSITATEA CRAIOVA!”

PRECIZARE !Astazi, Curtea de Apel Bucuresti a stabilit ca masura provizorie pana la solutionarea fondului in dosarul…

Geplaatst door FC Universitatea Craiova 1948 op Donderdag 24 september 2020

FC U Craiova 1948 și-a schimbat sigla în acest sezon. A dispărut numele orașului

Așa cum FANATIK a prezentat, Tribunalul București publica, în urmă cu patru luni, următoarea decizie: „Respinge excepţia lipsei de interes a ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială. Obligă pârâta la încetarea oricărei activităţi de folosire, comercializare, distribuire, promovare şi orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul ordine, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, a produselor şi serviciilor care poartă denumirea Universitatea Craiova, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de fond, în ds. 31006/3/2018 conexat la ds. nr. 43926/3/2018. Obligă pârâta la retragerea de pe piaţă produse şi servicii, inclusiv echipament de joc, produse aflate în magazine de vânzare sau de pe website, care poartă semnul Universitatea Craiova, până la pronunţarea unei hotărâri definitive de fond, în ds. 31006/3/2018 conexat la ds. nr. 43926/3/2018.” 

ADVERTISEMENT

Un efect al acestei decizii ar putea fi faptul că Adrian Mititelu și oficialii echipei sale au schimbat sigla în acest nou an competițional. Clubul a ajuns la al treilea „rebranding” de la înscrierea în Liga 4, în 2017.

FC U Craiova
Noua sigla a clubului U Craiova 1948. A dispărut „Craiova” din denumire.

Pavel Badea: „Eu voi apăra mereu interesele clubului condus de mine”

În urma deciziei din mai, președintele CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, declara pentru FANATIK: „Să fie clar, Clubul Sportiv Universitatea Craiova are în exclusivitate dreptul de a folosi brandul. Am înregistrat la OSIM mărcile Fotbal Club Universitatea Craiova și FC Universitatea Craiova.

Noi suntem clubul mamă! Voi apăra mereu interesele clubului condus de mine. Noi nu am făcut decât să cerem o ordonanță prezidențială de interzicere de folosire a acestui nume, indiferent de cine v-a încerca să facă acest lucru, iar eu voi apăra mereu interesele clubului condus de mine. . Instanțele judecătorești ne-au dat ceea ce am cerut, nimic altceva! Noi suntem chiar clubul mamă, directorul Pavel Badea doar apără clubul. Orice fel de asociere de nume între Universitatea și el este lovită de nulitate, dată fiind decizia ÎCCJ,” a mai spus acesta.

ADVERTISEMENT