Sport

Universitatea Craiova, părăsită de fani la meciul cu FC Botoșani! Câți spectatori au venit pe „Ion Oblemenco”

Formația din Bănie este părăsită de fani la ultimul meci din acest sezon din Liga 1. Suporterii oltenilor nu s-au înghesuit să își cumpere bilet pe „Ion Oblemenco” la partida Universitatea Craiova - FC Botoșani.
27.05.2022 | 20:46
Universitatea Craiova parasita de fani la meciul cu FC Botosani Cati spectatori au venit pe Ion Oblemenco
Oltenii, părăsiți de fani la partida Universitatea Craiova - FC Botoșani! Câți spectatori sunt așteptați pe „Ion Oblemenco”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT
27-05-2022
17:45

Tribune aproape goale la Universitatea Craiova - FC Botoșani

Deși era un meci foarte important pentru Universitatea Craiova, fanii olteni nu prea s-au înghesuit să-și susțină din tribune echipa favorită contra celor de la FC Botoșani.

Așa cum se așteptau și oficialii craioveni, doar vreo 5.000 de fani au ținut să fie prezenți pe „Ion Oblemenco”, majoritatea dintre ei achiziționându-și tichetele de intrare pe ultima sută de metri, cu câteva minute înaintea fluierului de start al meciului.

„Știința” nu se va bucura de aceeași audiență numeroasă de la ultimele meciuri de pe teren propriu în barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League. Partida Universitatea Craiova – FC Botoșani este programată vineri, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Formația din Bănie, părăsită de suporteri în Universitatea Craiova – FC Botoșani

Confruntarea cu formația antrenată de Marius Croitoru este decisivă pentru olteni. Formația din Bănie vrea să se califice pentru a șasea oară consecutiv în preliminariile unei competiții europene, în fața celor de la FC Botoșani.

ADVERTISEMENT

Trupa lui Laurențiu Reghecampf nu va avea parte de susținerea unui public numeros în ultimul meci din acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1, spre deosebire de confruntările anterioare. Se anunță un număr de maximum 5.000 de suporteri în tribunele stadionului „Ion Oblemenco” la partida Universitatea Craiova – FC Botoșani.

În ultimele partide disputate pe „Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova s-a bucurat din plin de sprijinul suporterilor. FANATIK a anunțat în exclusivitate că fanii „alb-albaștrilor” s-au înghesuit la casele de bilete din Bănie, pentru a fi siguri că vor fi prezenți în tribunele stadionului cu FCSB.

ADVERTISEMENT

La partida Universitatea Craiova – FCSB, scor 0-1, oltenii au reușit să aducă aproximativ 29.000 de suporteri în tribunele stadionului. Peste 20.000 de fani ai „alb-albaștrilor” și-au făcut apariția și în a doua manșă a semifinalelor din Cupa României, cu Sepsi, scor 0-1.

Suporterii oltenilor au ignorat mesajul transmis de Universitatea Craiova

Fanii „alb-albaștrilor” au ignorat mesajul transmis de formația din Bănie, înaintea ultimului meci din Casa Pariurilor Liga 1. Oltenii au cerut susținerea publicului la partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, din barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League.

ADVERTISEMENT

”Meciul cu FC Botoșani trebuie să fie cel al orgoliului oltenesc. Este meciul care ne poate duce pentru a 6-a oară consecutiv în preliminariile unei cupe europene. Nu credem că este vreunul dintre noi care nu-și dorește să fie în Vulcanul alb-albastru vineri seara, de la ora 20:30.

”Vineri seara, de la ora 20:30, avem șansa de a ne califica pentru a 6-a oară consecutiv în preliminariile unei competiții europene, performanță ce nu a mai fost atinsă în Cetatea Băniei de 26 de ani, din perioada 1991-1996. Aceasta este șansa Științei de a păstra legătura cu Europa și de a visa la mai mult. Împreună învingem Botoșani și mergem în UEFA Conference League!”, le-au transmis reprezentanții Universitații Craiova.

ADVERTISEMENT

Formația din Bănie a mai avut parte de momente similare în acest sezon din Casa Pariurilor Liga 1. După eliminarea restricțiilor, oltenii se așteptau să aducă un număr mare de suporteri la partida Universitatea Craiova – FC Argeș, scor 3-0, însă în tribunele stadionului „Ion Oblemenco” și-au făcut apariția doar 5.500 de fani.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – FC Botoșani: 6,90 este cota pentru „meciul se decide în reprizele de prelungiri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT