Alexandru Mateiu s-a despărțit oficial de Universitatea Craiova, iar jucătorul a ținut să-și ia la revedere de la suporteri cu un mesaj emoționant.
”Astăzi este momentul să vă mulțumesc pentru tot sprijinul vostru din tribune sau din fața televizorului timp de 10 ani. Fie că a fost o zi însorită sau o seară rece și ploioasă, voi ați fost mereu acolo, cântând și susținându-ne cu o pasiune de neegalat.
Un gând special se îndreaptă către suporterii din Peluza Nord. Voi ați fost mereu inima echipei, sufletul care ne-a împins de la spate atunci când aveam cea mai mare nevoie. Fiecare scandare, fiecare steag fluturat și fiecare coregrafie spectaculoasă ne-au făcut să dăm tot ce avem mai bun pe teren.
Fără voi, nimic din ceea ce am realizat nu ar fi fost posibil. Am fost onorat să îmbrac acest tricou și să lupt pentru culorile clubului nostru alături de voi. Deși drumul meu continuă în altă parte, aici voi fi mereu acasă.
Mulțumesc pentru tot, pentru momentele bune și pentru cele grele, pentru amintirile de neprețuit și pentru prietenia voastră. Rămâneți la fel de implicați și continuați să susțineți echipa cu aceeași pasiune și determinare. Al vostru, Alexandru Mateiu”, a scris jucătorul pe contul de Facebook.
Universitatea Craiova a anunțat oficial despărțirea de Alexandru Mateiu după 10 ani în tricoul „alb-albastru”. Deși era pe placul lui Mihai Rotaru, nu a mai intrat în planurile lui Costel Gâlcă.
Universitatea Craiova a postat un mesaj emoționant pe pagina oficială de Facebook: „Standing ovation pentru Alex Mateiu! Tu vei rămâne pe viață un «leu» al Cetății din Bănie! Nu este un adio, ci mai degrabă un «pe curând», fiindcă viața îi aduce mereu împreună pe cei care împărtășesc aceleași trăiri și sentimente.
Au fost 10 ani plini de emoție, bucurie, uneori lucruri mai puțin bune, c-așa-i în fotbal, dar, cel mai important, 10 ani de ceea ce ne unește pe noi și pe tine, dragă Alex: dragostea pentru Știința. Cuvintele sunt prea puține, prea mici, pentru tot ce ne-ai oferit vreme de un deceniu.
Nu uita niciodată: Craiova va fi mereu casa ta! Alex a intrat în istorie alături de componenți ai Campioanei Unei Mari Iubiri și Craiovei Maxima, cu 10 ani la rând pentru Știința.
Până data viitoare, îți ținem pumnii pentru următoarele «aventuri» în lumea fotbalului și suntem alături de tine. Forza Mateiu!”.
Mihai Rotaru declara la FANATIK SUPERLIGA că îi va prelungi contractul lui Alex Mateiu: „Bun, bun Mateiu. E foarte bine. Își termină contractul în vară. Cred că mai vrea un an sau doi de contract. De asta joacă așa bine. Întotdeauna m-am gândit să-i prelungesc, dar să nu îi spuneți și lui că nu vreau să știe. Vedem cât prelungim.
Și acum doi ani, când și-a terminat contractul, a venit în cantonament cu noi și a semnat acolo. Repet, nu trebuie să știe, că de asta joacă așa bine”.
Alex Mateiu a reușit să câștige în Bănie nu mai puțin de trei trofee: de două ori Cupa României (2018, 2021) și o Supercupă (2022). Oltenii au plătit 500.000 de euro în 2014 celor de la FC Brașov.
În acest sezon, mijlocașul central în vârstă de 34 de ani a reușit un gol în 35 de meciuri. Alexandru Mateiu este evaluat la 500.000 de euro conform Transfermarkt.