Eugen Neagoe a început cu dreptul pe banca formației din Bănie, care a câștigat primul amical al acestei ierni cu Kecskemeti TE, scor 3-1. Formația din Ungaria a disputat un joc de verificare și în fața celor de la Rapid București, însă maghiarii au pierdut în aceeași manieră.
Oltenii s-au impus cu 3-1 în fața maghiarilor de la Kecskemeti TE, care ocupă poziția secundă în clasamentul din Ungaria. Suporterii Universității Craiova nu au putut urmări primele 30 de minute ale meciului de pregătire din Antalya, din cauza unor probleme tehnice ale transmițătorilor din Turcia.
Problemele s-au rezolvat, iar peste 1.700 de fanii ai alb-albaștrilor au putut viziona partida amicală cu Kecskemeti TE pe pagina oficială de Facebook a Universității Craiova. Oltenii au obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 47, iar Ante Roguljic a deschis scorul pentru formația din Bănie.
Peste doar două minute de joc, elevii lui Eugen Neagoe au fost egalați de maghiari, care au marcat dintr-o lovitură liberă. Raul Silva i-a adus pe „leii” din Bănie în avantaj, după un corner executat de marcatorul primului gol, Ante Roguljic.
Fostul jucător al celor de la Red Bull Salzburg a contribuit și la al treilea gol marcat de Universitatea Craiova în minutul 90 al partidei. Ante Roguljic l-a găsit în careu pe Rivaldinho, care a stabilit scorul final al confruntării cu Kecskemeti TE.
Eugen Neagoe are motive de îngrijorare după victoria cu Kecskemeti TE, scor 3-1, deoarece Andrei Ivan și Alexandru Crețu au ieșit accidentați în prima repriză a meciului amical. Cei doi jucători ai alb-albaștrilor au suferit entorse la glezne, după ce au călcat strâmb pe suprafața de joc.
În cantonamentul din Antalya, Universitatea Craiova are doi absenți importanți: Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram. FANATIK a scris în exclusivitate despre accidentarea la genunchi a tânărului atacant al formației din Bănie, care nu a făcut deplasarea cu lotul antrenat de Eugen Neagoe.
În această iarnă, trupa antrenată de Eugen Neagoe va mai disputa două partide amicale împotriva celor de la Slask Wroclaw și Partizan Belgrad, ambele meciuri fiind programate pe 15 ianuarie. Pe aceași dată, Universitatea Craiova se va întoarce în Românie, pentru a pregăti partida cu FC Botoșani.
FC Botoșani – Universitatea Craiova este programată sămbătă, 21 ianuarie, de la ora 20:00, pe stadionul Municipal. În tur, formația din Bănie s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat de Alexandru Crețu în prelungirile partidei din Drobeta Turnu-Severin.