După ce anul trecut și-a deschis porțile pentru prima dată, odată cu împlinirea a 77 de ani de la înființarea Universității Craiova, Turneul Ilie Balaci se pregătește pentru a doua ediție, iar Lorena Balaci, fiica marelui fotbalist Ilie Balaci, a oferit toate detaliile din acest an.
În Cetatea Băniei va fi organizat, pentru al doilea an consecutiv, un turneu de fotbal în cinstea marelui Ilie Balaci. Turneul cu același nume este destinat juniorilor din toată țara, care vor juca fotbal și vor lua parte la un spectacol deosebit.
La aproape 7 ani fără legenda Universității Craiova, Lorena Balaci, fiica „Minunii Blonde”, a oferit toate detaliile despre competiția organizată în cinstea tatălui ei: „Vor fi 32 de echipe, undeva la 500 de copii, grupele 2014-2017. Familia Universității Craiova se reunește din nou.
Aș vrea să las acest turneu moștenire dacă s-ar putea și într-o zi să se dezvolte la nivel internațional, să devină un turneu mare. Bineînțeles, Craiova Maxima va fi alături de noi: Sorin Cârțu, Aurel Beldeanu, Gabriel Boldici, Nicolae Negrilă și sper că și restul”, a spus Lorena Balaci pentru FANATIK.
Ionuț Rada are o relație de prietenie strânsă cu Lorena Balaci, la fel cum o avea și cu tatăl ei, care se comporta cu el ca și cu propriul copil. Datorită programului pentru juniori pe care îl deține, „The Rada Way”, Lorena Balaci a considerat că el este omul potrivit pentru a fi ambasadorul turneului organizat în cinstea marelui Ilie Balaci
„Ionuț Rada e normal să fie ambasadorul turneului pentru că ne leagă o prietenie de o viață. Tata îl considera copilul lui. Ei au păstrat legătura de-a lungul timpului și vorbeau foarte des la telefon. E ca un frate mai mic pentru mine.
Mi s-a părut că el e cel mai potrivit dintre toți. Tata îl iubea într-un mod aparte. Era altfel pentru el. Vorbeau de familie, de copii, de fetele lui și era chiar o relație de familie. Au fost foarte, foarte apropiați. Are și programul ‘The Rada Way’ și poate să ajute mult copiii și e un exemplu pentru toată lumea”, a explicat fiica lui Ilie Balaci.
Pe lângă foarte mult fotbal, Turneul Ilie Balaci promite spectatorilor și copiilor prezenți mult mai multe decât atât. Ei vor putea asista la spectacole muzicale și focuri de artificii. Pe lângă asta, vor fi foarte multe activități de făcut, așa cum anunță Lorena Balaci:
„Vor fi trei zile pline de fotbal și de alte surprize. Va fi un panou unde se vor putea poza, se vor picta pe față, tot felul de surprize. O să fie un spectacol. Vin niște copii să cânte, va fi un foc de artificii și vor fi tot felul de activități.
Chiar vor fi multe momente drăguțe și invităm craiovenii să participe la eveniment și intrarea este liberă. Evenimentul are loc pe stadionul de atletism, de lângă arena „Ion Oblemenco”, a declarat Lorena Balaci, în exclusivitate pentru FANATIK.
Ovidiu Costeșin și Sabin Hera, cei care ar fi trebuit să participe la acest eveniment, i-au dat posibilitatea Lorenei Balaci să fie reprezentanta oltenilor la Monte Carlo, acolo unde Universitatea Craiova și-a aflat cei șase adversari de pe tabloul principal din UEFA Conference League:
„A fost o experiență unică, la care nici n-am visat. Le-am mulțumit colegilor Ovidiu Costeșin și Sabin Hera care mergeau în mod normal și că m-au trimis pe mine. Am avut parte de o experiență pe care efectiv nu mi-aș fi propus-o vreodată.
Am interacționat cu cei de la Crystal Palace, cu reprezentanta lui Noah, care a stat lângă mine. Chiar ne-am uitat una la alta și am râs când am văzut că echipele noastre vor juca și i-am spus că o aștept la Craiova. M-am întâlnit și cu Răzvan Burleanu. Chiar au fost multe femei care au reprezentat cluburile, mai ales la Europa League. Cred că undeva la 15-20% erau femei.
Nu știu dacă am avut mână bună, dar a fost o onoare să reprezint Universitatea Craiova. Nu știu dacă mi-aș fi dorit mai mult de atât pentru că a fost un moment unic. Eu am plecat înainte să înceapă meciul și când am ajuns stăteam cu emoții înainte să îmi deschid telefonul. A fost o mare bucurie că ne-am calificat și a fost totul minunat. Sigur tata ar fi mândru de mine”, a spus Lorena Balaci despre experiența de la Monte Carlo.