Cinci puncte în cinci partide. Acesta este bilanțul Universității Craiova, echipă ce se distanțează ușor dar sigur de locurile fruntașe. Oltenii au pierdut cu 2-0 deplasarea din Giulești și riscă să piardă poziția a patra din Superligă.
„Mergem pe această linie descendentă, nu reușim să ne revenim, nu reușim să marcăm. Când nu reușești să marchezi, este foarte dificil. În multe momente ale jocului, am reușit să punem Rapidul sub presiune, dar nu am avut luciditate în ultima fază. Acesta este sentimentul cu care plecăm la finalul celor 90 de minute.
Sunt jucători care au fost marcatori în trecut, jucători cu calitate în finalizare, dar se pare că există un blocaj, nu reușim să alegem soluția potrivită. Am avut oportunități de a înscrise, dar jucătorii de atac nu au avut inspirație.
E vina tuturor, nu vreau să pară un reproș direct. În fotbal, doar următorul meci te poate reabilita, au mai fost astfel de perioade și la alte echipe. Trebuie să strângem rândurile, jucăm din 3 în 3 zile și nu avem timp să ne plângem.
Ivan cu siguranță nu a ieșit cu un reproș. Era supărat, ca orice jucător care nu reușește să marcheze. Atacanții trăiesc din goluri, își doresc foarte mult, am discutat despre asta cu el. Pune presiune pe el, e normal, e golgheterul nostru”, a declarat Dragoș Bon.
Prima repriză a aparținut în totalitate giuleștenilor. Funsho a deschis scorul în minutul 36 după o pasă a lui Petrila. Craiova a încercat să contracareze ofensiva Rapidului, însă la pauză, tabela arăta 1-0 pentru gazde. Repriza secundă a decurs tot în favoarea echipei lui Bergodi.
„Sperăm la un gol marcat de el în următorul meci, la un declic, doar așa putem să facem ceva. Altfel mergem din ce în ce mai rău. Eu am fost de la început aici, am continuat în acest moment greu alături de Corneliu Papură. Ne dorim să reușim.
În momentul de față, rezultatele nu sunt de partea noastră. Îmi pare rău, Papură și-a dorit, este un fost jucător al Craiovei, are spirit oltenesc, chiar dacă nu este la fel de carismatic după discuțiile din jurul lui. Dar ne dorim 100% să reușească.
Mai mult nu am ce să spun. Fiecare antrenor care a fost în staff, ne-am dorit să aibă rezultate. Am spus-o în conferința premergătoare, această problemă cu partea de interimat se transmite. Jucătorii nu ar trebui să citească știrile din ziua jocului, dar e bine să te protejezi.
E ca un sfat. Lucrul acesta îl fac și eu. Automat, este o energie negativă pe care ți-o atragi, dacă nu reușești să treci peste acest moment, nu te protejează nimeni. E clar că acest blocaj în care nu reușim să marcăm ne afectează.
Rotaru a avut un discurs motivational. Le-a spus că are încredere în ei și speră într-o victorie. A fost un discurs motivational. Mi-aș dori să avem galeria lângă noi, te ajută să treci de momentele dificile. Dar e decizia lor, ei știu bine ce hotărăsc. Mie mi-ar plăcea să îi avem alături de noi”, a completat Dragoș Bon.
Giuleștenii, împinși de la spate de public, au continuat ofensiva și au reușit să înscrie pentru a 2-a oară. Borja Valle a punctat după un șut deviat și a închis jocul la 2-0. Craiova pleacă acasă cu zero puncte pentru al doilea meci la rând.
FANATIK SUPERLIGA este în fiecare luni, marți și vineri pe FANATIK.RO, de la 10:30. Emisiunea este în direct și se poate vedea, în aceeași zi, în premieră, de la 17:30, pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.