Sport

Universitatea Craiova – U Cluj, în barajul pentru Conference League. Când și unde se joacă

Barajul pentru Conference League se află în fața unei finale între două cluburi cu numele „Universitatea“, care se vor duela pentru ultimul loc de cupe europene al României.
19.05.2024 | 19:26
Universitatea Craiova  U Cluj in barajul pentru Conference League Cand si unde se joaca
Universitatea Craiova si-a aflat adversara din barajul de Conference League / Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Conference League este ultima miză a acestui sezon de SuperLiga, care deja își știe campioana și câștigătoarea Cupei. De asemenea, și CFR Cluj și-a asigurat locul secund, după victoria umilitoare cu Farul Constanța, scor 5-1.

Universitatea Cluj a trecut de Oțelul lui Dorinel

Universitatea Cluj a învins-o pe Oțelul Galați, scor 2-0, într-o manieră nu foarte convingătoare, dar suficientă. Clujenii au fost dominați autoritar de formația lui Dorinel Munteanu, care a pus stăpânire pe prima repriză copios.

ADVERTISEMENT

Oțelul Galați a avut șansa de a deschide scorul, dar Rusevic a ratat un penalty uluitor. Intrați la cabine cu scor nul, cele două formații s-au reîntors diametral opuse, iar Universitatea Cluj a învins.

Federico Anselmo i-a redus la tăcere pe suporterii gălățeni, când a deschis scorul în minutul 62. Argentinianul a dublat scorul Universității Cluj în minutul 73, iar șansele gălățenilor erau tot mai mici.

ADVERTISEMENT

Până la final de meci, Oțelul Galați a încercat întoarcerea scorului, însă nu a reușit să marcheze. Trupa lui Ioan-Ovidiu Sabău merge în finala barajului pentru Conference League, unde o așteaptă Universitatea Craiova.

Meciul se va disputa pe terenul Universității Craiova, stadionul Ion Oblemenco, pe data de 26 mai. Partida dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj va începe de la ora 20:00, iar oltenii pornesc ca favoriți.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova, pregătită pentru baraj

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, a jubilat pentru aducerea lui Gâlcă pe banca Craiovei, despre care spune că poate aduce titlul. Olteanul este foarte sigur că sezonul viitor craiovenii se pot duela pentru titlu, având în vedere performanțele din play-off.

„Mă bucur pentru băieți, pentru Costel. A scos o medie de 2,16 puncte de când a venit. În play-off! E o medie extraordinară de puncte! E o medie care te face campion. Dacă păstrăm media asta, avem șanse mari să fim campioni.

ADVERTISEMENT

Am sperat la locul 2, fără discuție, dar ce să comentez? N-am urmărit meciul CFR – Farul. Cel mai urât ar fi fost să câștige Farul, iar noi să nu câștigăm. Locul 3 îndulcește puțin amarul.

Aveam o Cupă a României, care era obiectivul, și podiumul. Cupa nu am luat-o, dar am prins podiumul. Ar fi fost frumos să prindem după 4 ani poziția de vicecampioană, dar asta e istoria”, a declarat Mihai Rotaru, in exclusivitate, la FANATIK SUPERLIGA, de pe Prima Sport 1.

ADVERTISEMENT
Englezii l-au ironizat pe Edi Iordănescu. Incredibil ce au remarcat jurnaliștii britanici: „Omul...
Englezii l-au ironizat pe Edi Iordănescu. Incredibil ce au remarcat jurnaliștii britanici: „Omul care conduce România...”
Un șofer a ajuns în chinuri groaznice la spital după ce a încercat...
Un șofer a ajuns în chinuri groaznice la spital după ce a încercat să-şi oprească un strănut. Avertismentul medicilor
Septuagenarul care a câștigat 10 miliarde la pariuri. Bărbatul este din Argeș și...
Septuagenarul care a câștigat 10 miliarde la pariuri. Bărbatul este din Argeș și a reușit să se îmbogățească
Reacţia unei turiste străine care a devenit voluntară într-un proiect unic în ţară,...
Reacţia unei turiste străine care a devenit voluntară într-un proiect unic în ţară, la Timiş: "Oamenii vor fi mai fericiți"
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român....
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică
Sofia Vergara a pozat nud la 51 de ani! 'Vei spune Dios Mio...
Sofia Vergara a pozat nud la 51 de ani! 'Vei spune Dios Mio (Dumnezeule!)' FOTO
Modificări la SGR din 3 iulie! Se anunță schimbări la Sistemul de Garanție...
Modificări la SGR din 3 iulie! Se anunță schimbări la Sistemul de Garanție – Returnare, transmite ReturRO
EXCLUSIV Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Marinela Chelaru. "Nu mă mai sună nimeni." Ce...
EXCLUSIV Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Marinela Chelaru. "Nu mă mai sună nimeni." Ce pensie incredibilă are actrița
Paste cu sos de roșii și brânză feta. Un prânz gustos și sățios
Paste cu sos de roșii și brânză feta. Un prânz gustos și sățios
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu...
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
REPORTAJ Lacrimogene de campanie în Mihăilești, Giurgiu: polițiști înarmați și jandarmi au venit...
REPORTAJ Lacrimogene de campanie în Mihăilești, Giurgiu: polițiști înarmați și jandarmi au venit să oprească un protest față de primar
Pepe și Yasmine Ody, nuntă cu peripeții. Aristul a avut mari emoții înainte...
Pepe și Yasmine Ody, nuntă cu peripeții. Aristul a avut mari emoții înainte de eveniment: „I-am comandat pe un site și de patru ori mi-au trimis banii înapoi”