Sport

Universitatea Craiova va juca în cupele europene și în sezonul viitor! Scenariul prin care „perlele” lui Eugen Neagoe pot fi în finala Ligii de Tineret

Universitatea Craiova este la un meci distanță de Youth League. În finala cu UTA Arad pot apărea și vedete precum Jovan Markovic, Ștefan Baiaram sau Vlad Screciu printre juniori.
23.05.2023 | 09:32
Universitatea Craiova va juca in cupele europene si in sezonul viitor Scenariul prin care perlele lui Eugen Neagoe pot fi in finala Ligii de Tineret
Universitatea Craiova va juca în cupele europene și în sezonul viitor! Scenariul prin care „perlele” lui Eugen Neagoe pot fi în finala Ligii de Tineret. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Deși în SuperLiga, Universitatea Craiova tremură pentru calificarea în Conference League pe final de play-off, oltenii sunt mult mai aproape de cupele europene la juniori. Reprezentativa U18 s-a calificat în finala Ligii de Tineret în fața celor de la Farul Constanța, iar „alb-albaștrii” pot primi întâriri de la prima echipă pentru finala cu UTA Arad.

Universitatea Craiova va juca în cupele europene și în sezonul viitor! Jovan Markovic, Ștefan Baiaram sau Vladimir Screciu îi pot ajuta pe juniori în finala Ligii de Tineret

La fel cum s-a întâmplat și în sezonul precedent, Universitatea Craiova este aproape de a aduna laudele pentru performanțele de la Centrul de Copii și Juniori. Puștii „alb-albaștrilor” țin steagul sus după medaliile cucerite în trecut, iar viitorul oltenilor este în mâini sigure.

ADVERTISEMENT

Ultima performanță obținută de juniorii Universității Craiova îi poate duce pe olteni în cupele europene în următorul sezon. Grupa U18 din Bănie s-a calificat în finala Ligii de Tineret după 2-2 la Farul Constanța și 5-4 după loviturile de departajare de pe stadionul central din Academia Hagi.

Astfel, Universitatea Craiova o va înfrunta pe UTA Arad în finala de la Târgoviște, iar oltenii își pot asigura prezența în Europa în urma unei victorii cu arădenii. Miza este și una importantă pentru formația din Bănie, datorită unei mize de 250.000 de euro în urma unui traseu bun în UEFA Youth League.

ADVERTISEMENT

Deși este văzută drept favorită în fața celor de la UTA Arad, Universitatea Craiova ar putea să folosească și jucători de la prima echipă pentru a fi sigură de succesul în Liga de Tineret. Finala se va disputa pe 28 mai, în aceeași zi când este programată ultima partidă din play-off pentru trupa lui Eugen Neagoe cu Sepsi OSK.

Lupta este crâncenă pentru cupele europene și în SuperLiga, iar șansele pentru calificarea în preliminariile Conference League vor scădea considerabil pentru olteni dacă Sepsi va câștiga Cupa României Betano. De altfel, calculele Universității Craiova se pot schimba în campionat în urma unor rezultate favorabile în următoarea etapă.

ADVERTISEMENT

Ștefan Florescu, antrenorul juniorilor U18 de la Universitatea Craiova, poate primi întâriri de la prima echipă a „alb-albaștrilor” pentru a-și atinge obiectivul din finală. Din informațiile FANATIK, oficialii oltenilor nu au pus o strategie bine pusă la punct cu aproximativ două săptămâni înaintea, dar nu exclud că Ștefan Baiaram, Jovan Markovic, Vlad Screciu sau alți jucători sub 21 de ani ai lui Eugen Neagoe să joacă în ultimul act.

FRF a schimbat regulamentul pentru această competiție, iar pe lângă jucătorii U19 se pot folosi și doi sau trei fotbaști U21. În tabăra ardelenilor ar putea apăra și Rareș Pop, care este noua vedetă de la UTA Arad la doar 17 ani.

ADVERTISEMENT

Cu un pas în Europa din Liga de Tineret, Universitatea Craiova nu stă la fel de bine și în SuperLiga! Victoria cu Rapid a complicat calculele pentru locul trei

Universitatea Craiova a plecat cu toate cele trei puncte din Giulești, după 3-2, cu Rapid, la capătul unui meci în care oltenii au o repriză în inferioritate numerică. Victoria i-a făcut pe oficialii „alb-albaștrilor” să creadă din nou în șansele pentru cupele europene.

La trei puncte în spatele celor de la CFR Cluj, Universitatea Craiova are nevoie în ultima victorie din play-off-ul SuperLigii, atunci când oltenii vor primi vizita lui Sepsi. Succesul nu este suficient. Acesta trebuie să fie coroborat cu o victorie a campioanei Farul pe terenul ardelenilor.

U Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe este finala din Cupa României Betano, iar Eugen Neagoe le ține pumnii foștilor săi elevi din Ardeal. În cazul unui triumf al „șepcilor roșii”, Universitatea Craiova s-ar putea califica în preliminariile Conference League chiar și de pe poziția a patra.

„Cu siguranță voi fi fanul lor, am antrenat la Cluj și m-am simțit foarte bine. Am făcut ce am simțit în acel moment, am tot respectul pentru U Cluj. Respect suporterii și întotdeauna voi fi fanul lor, indiferent la ce echipă voi antrena.

Mă bucur enorm că au ajuns în finală și sunt convins că se vor salva fără probleme. Îi felicit, bravo lor! Orașul, suporterii merită, dar și Neluțu, cu toții”, spunea Eugen Neagoe în cadrul unei conferințe de presă.


  • Cotă BETANO pentru Universitatea Craiova: 1,60 este cota pentru „1 solist” la meciul Universitatea Craiova – Sepsi

ADVERTISEMENT