News

UNTOLD 2021 va avea loc în septembrie. De când sunt disponibile primele abonamente. Update

Festivalul UNTOLD 2021 va fi organizat în luna septembrie. FANATIK vă spune de când sunt disponibile primele abonamente.
01.09.2021 | 20:58
UNTOLD 2021 va avea loc in septembrie De cand sunt disponibile primele abonamente Update
ADVERTISEMENT
06-09-2021
14:32

După Untold, Neversea devine și el o posibilitate pentru organizatori

“Eu cred că tocmai acesta este semnalul cel mai important, revenirea către normalitate, Untold își asumă această direcție și această încredere pe care o aduce întregii țări.
 
Untold va fi o sărbătoare a întoarcerii la normalitate și cred că după noi și alte evenimente vor mai fi organizate. Noi căutăm soluții și pentru Neversea, să nu uităm că în fiecare vară aveam două festivaluri mari…
 
El trebuia să fie la începutul lunii iunie, am căutat soluții și am mutat festivalul, rămâne să vedem ce vom putea să facem să avem și acest festival de la Constanța”, a declarat Eduard Chereji la B1TV.

Potrivit noilor reglementări anunțate de Guvernul României, de la 1 iunie este permisă organizarea evenimentelor în aer liber cu participarea a 1.000 de oameni, cu condiția ca aceștia să fie vaccinați, să prezinte un test negativ sau dovada că au anticorpi. Dacă toți cei prezenți sunt vaccinați, se elimină resctricția privind numărul participanților.

Organizatorii UNTOLD 2021 au anunțat că festivalul va avea loc în perioada 9 – 12 septembrie 2021. Sute de mii de oameni sunt așteptați la Cluj-Napoca.

ADVERTISEMENT

UNTOLD 2021 va alea loc în septembrie

„Guvernul României a dat undă verde pentru organizarea marilor festivalurilor, fără limită de capacitate. Astfel, datorită succesului pe care îl are campania de vaccinare, România este printre primele țări care își deschide porțile către publicul iubitor de festivaluri,” au transmis organizatorii.

„UNTOLD 2021 va fi o reîntâlnire îndelung așteptată, după aproape doi ani de pauză, o sărbătoare mondială a revenirii la normalitate. Și pentru cei peste 1000 de furnizori și 15.000 de colaboratori ai festivalului, garanția că se întâmplă a șasea ediție UNTOLD înseamnă o relansare a activității după mai bine de 16 luni de pauză,” au adăugat.

ADVERTISEMENT

Inițial, festivalul era programat pentru luna august 2021. Potrivit organizatorilor UNTOLD, mutarea acestuia în luna septembrie reprezintă o extra garanție a faptului că festivalul se va putea ține în 2021 în cele mai sigure condiții, cu cei mai buni artiști și la cele mai înalte standarde.

De când sunt disponibile primele abonamente

Abonamentele pentru festivalul din acest an vor fi puse în vânzare de joi, 10 iunie. Oamenii care sunt interesați se pot înregistra pe Untold.com, începând cu luni, 7 mai, pentru a putea achiziționa biletele.

ADVERTISEMENT

Prețul unui abonament este de 149 euro plus taxe, doar pentru persoanele înscrise pe site. Totodată, cei care și-au cumpărat bilete pentru UNTOLD 2020 și le-au transformat în abonamente ANYTIME, le pot folosi, începând de joi, 10 iunie, pentru ediția din acest an.

Vor fi luate măsuri de siguranță

„Experiența, rigurozitatea și seriozitatea organizatorilor UNTOLD, alături de măsurile de maximă siguranță propuse, vor permite condiții de siguranță la evenimentul de la Cluj-Napoca,” au transmis organizatorii.

ADVERTISEMENT

Potrivit acestora, au fost puse la dispoziția autorităților studii științifice și rezultate ale evenimentelor pilot organizate în străinătate. Acestea demonstrează că evenimentele organizate cu acces doar pentru vaccinați, testați sau cei cu anticorpi au siguranță maximă.

Mai mult, începând cu 1 iulie, Uniunea Europeană va aproba Certificatul Verde – Covid 19. Acesta impune aceleași trei condiții: vaccin, test negativ (antigen sau PCR) sau certificat anticorpi.

În anul 2019, la ediția aniversară a festivalului, au participat, în toate cele patru zile, mai mult de 375.000 de persoane. Organizatorii au anunțat că nume celebre vor urca pe scenă și în acest an, iar experiența va fi una dintre cele mai intense.

ADVERTISEMENT