Fotbal intern

Uriașii din poarta Rapidului! Sunt oameni de loturi naţionale, la U17 şi U15

08.11.2018 | 08:16
Uriasii din poarta Rapidului Sunt oameni de loturi nationale la U17 si U15

Rapid are doi tineri portari la naţionalele sub 17 şi sub 15 ani, Alexandru Tătaru şi Valentin Mărgărit, iar aceştia visează că vor face pasul până la tricolorii mari şi că vor apăra la cele mai tari echipe din Europa

Giuleştiul e de câţiva ani în regenerare şi drumul până la lumină se anunţă unul anevoios. Nu poţi să vorbeşti însă de viitor fără să-ţi aşezi bazele pe singurii care ţi-l pot asigura: copiii.

Iar Rapid are doi puşti de care e deja mândră. Alexandru Tătaru are o poveste foarte interesantă şi face şi el parte din cercul select al celor care s-au născut în fieful unor rivale, dar au fost infestaţi iremediabil cu virusul Giuleştiului. El s-a născut într-o familie de stelişti şi a ţinut cu roş-albaştrii de mic. Admite asta cu tricoul Rapidului pe el, dar pentru vişinii „greşeala” recunoscută e pe jumătate iertată. De două luni a schimbat culorile şi deja se simte rapidist.

 „Am fost stelist de mic, dar acum sunt rapidist. Suporterii m-au convins. Sunt cei mai tari din ţară. Am fost de două ori rezervă la Liga a 3-a şi nu mai pot da înapoi. Farmecul Giuleştiului m-a cucerit. E unic”, spune uriaşul înalt de 1,96 metri care aşteaptă cu nerăbdare Turneul de Elită pentru a se califica la Europeanul Under 17 ani, exact cum au făcut idolii săi de la Under 21. Valentin Mărgărit e puţin mai mic, dacă se poate spune asta pentru un copil de 1,90 metri înălţime la nici 15 ani, dar n-a avut probleme de identitate prea mari. S-a născut şi a crescut în Giuleşti şi pentru el nu există altceva decât Rapid. “Viața mea e fotbalul și Rapidul. Am crescut practic pe stadioane și iubesc spiritul alb-vișiniu”, spune ultrasul din poarta Rapidului.

Pe urmele lui Lobonț și Dani Coman

La idoli nu prea se înţeleg însă Alexandru şi Valentin. Primul e mare fan Marc Andre Ter Stegen, portarul german al Barcelonei, iar al doilea îl ca idol pe Manuel Neuer, legendarul portar al lui Bayern Munchen şi campion mondial în 2014. “Sunt caterincos și inimos, iar ca fotbalist tehnic și ambițios”, se autocaracterizează portarul naționalei U17.

“Sunt modest, muncesc mult la antrenamente și principalul meu atu este tehnica bună cu mingea”, spune și goalkeeperul de la U15.

Ambii speră să îmbrace în curând poarta de seniori a Rapidului, mai ales că în istoria clubului au existat precedente în materie de precocitate. Lobonț debuta pentru “alb-vișinii” la doar 19 ani, iar la 20 ani juca primul meci la naționala României. “Am prins deja de două ori lotul echipei și asta mă ambiționează, îmi doresc să debutez curând și la echipa mare a Rapidului”, spune Alexandru Tătaru (1.96 metri).