Sport

Uriașul Luciano Spalletti, plecăciune în fața lui Cristi Chivu după Juventus – Inter 1-2: „Exact așa trebuie să arătăm și noi! Nici nu am mișcat”

După amicalul dintre Juventus și Inter, Luciano Spalletti a dat-o drept exemplu pe echipa antrenată de Cristi Chivu! Ce a spus despre modul în care „nerazzurri” au anihilat-o pe „Bătrâna Doamnă”
08.08.2026 | 20:24
Uriasul Luciano Spalletti plecaciune in fata lui Cristi Chivu dupa Juventus  Inter 12 Exact asa trebuie sa aratam si noi Nici nu am miscat
Luciano Spalletti a avut doar cuvinte de laudă despre Interul lui Cristi Chivu după ce a fost învins cu 1-2 în meciul de pregătire. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Interul lui Cristi Chivu rămâne neînvins în meciurile de pregătire, deși a întâlnit adversari remarcabili. „Nerazzurri” au jucat contra lui Karlsruher, Manchester City, AC Milan și Juventus și nu au cedat în niciuna dintre partide. La finalul meciului de pregătire contra „Bătrânei Doamne”, Luciano Spalletti a dat drept exemplu echipa antrenată de tehnicianul român.

Luciano Spalletti, val de complimente pentru Interul lui Cristi Chivu

Inter a fost clar mai bună în amicalul împotriva lui Juventus. „Nerazzurri” au deschis scorul în minutul 20 prin Dimarco, iar în minutul 62 și-au dublat avantajul prin Diouf. „Bătrâna Doamnă” a revenit în joc abia în minutul 85, când a înscris prin Conceicao, însă scorul a rămas 2-1 pentru formația lui Cristi Chivu.

ADVERTISEMENT

Luciano Spalletti, celebrul antrenor italian al celor de la Juventus, a fost impresionat de felul în care a arătat Inter și a lansat o serie de complimente în declarațiile de la finalul meciului: „În prima repriză, Inter a arătat că e o echipă mai închegată decât noi. Este un proces care trebuie să continue, deoarece încă mai avem nevoie să ne îmbunătățim. În prima parte, nu am reușit niciodată să le punem probleme când am făcut pressing. Am fost ezitanți să ieșim în întâmpinarea mijlocașilor lor, iar Inter a jucat mai bine decât noi. 

În repriza a doua ne-am mai îmbunătățit, dar deja la acel moment erau diferențe prea mari, din cauza schimbărilor făcute. Spre final, am avut ceva mai multe realizări și puteam chiar și să egalăm. Dar, adevărul e că ne-a lipsit ceva în prima repriză și nu am putut concura cu experiența lor. Avem jucători de calitate, aflați la un nivel important, dar trebuie să vedem cum găsim echilibrul în așa fel încât să devenim o echipă, exact cum a fost Inter în prima repriză. Asta e munca pe care trebuie să o depunem noi și procesul care trebuie urmat. Problema e că, atunci când avem mingea, trebuie să mai lucrăm la jocul de posesie. Trebuie să construim mai bine decât am făcut-o în acest meci”, a declarat Luciano Spalletti, citat de Gazzetta dello Sport. 

ADVERTISEMENT

Concluzia lui Cristi Chivu după cele 4 meciuri de pregătire

În cele 4 partide de pregătire pe care le-a disputat, Inter a obținut două victorii și două remize, însă într-unul dintre meciurile terminate la egalitate s-a impus în urma loviturilor de departajare. Cu toate că nu a pierdut niciun meci, Cristi Chivu încă nu consideră că echipa sa este total pregătită de noul sezon.

ADVERTISEMENT

După ce a câștigat eventul în sezonul precedent, antrenorul român vrea ca Inter să conteze și în UEFA Champions League, iar pentru asta el este de părere că elevii săi mai au de lucrat: „Întotdeauna există loc de mai bine. Cantonamentul s-a încheiat în cel mai bun mod posibil, zic eu, fără accidentări  și cu o evoluție, per total, bună. Totuși, dacă mă întrebați dacă Inter e pregătită pentru noul sezon, aș spune că încă nu. Ne lipsește condiția fizică, mai trebuie să ne antrenăm până să strălucim. Vorbesc acum despre a doua repriză de astăzi, care nu mi-a plăcut absolut deloc. Am cedat terenul și am fost depășiți de multe ori”, a declarat Cristi Chivu la flash-interviu.

ADVERTISEMENT

Cum arată palmaresul lui Luciano Spalletti

Spre deosebire de Luciano Spalletti, care antrenează de mai bine de 3 decenii, Cristi Chivu se află abia la început. Tehnicianul italian în vârstă de 67 de ani a început la Empoli, în 1994, după care a antrenat pe rând Sampdoria, Venezia și Udinese. În 2005, el a ajuns la AS Roma, formație pentru care avea să scrie istorie. În cei patru ani alături de „giallorossi”, Spalletti a câștigat două Coppa Italia, o Supercupă a Italiei și a fost vicecampion în Serie A în trei ani consecutivi: 2006, 2007 și 2008. Până în 2007, Spalletti l-a avut sub comandă chiar pe Cristi Chivu, din postura de jucător.

În 2009, el a mers la Zenit, pe care a transformat-o într-o forță. A revenit în 2015 la Roma și a continuat tradiția, terminând încă doi ani pe poziția secundă. El a condus și Inter, însă fără succes, iar una dintre cele mai mari realizări ale sale este Scudetto-ul câștigat alături de Napoli, în 2023, performanță care i-a adus pe mână „Squadra Azzurra” timp de doi ani. Din 2025, Spalletti este antrenorul celor de la Juventus și încearcă să o readucă pe „Bătrâna Doamnă” în lumina reflectoarelor.

ADVERTISEMENT