News

Urmărire ca-n filme a polițiștilor în Târgoviște pentru a opri un tânăr beat care furase o mașină. A fost nevoie de focuri de armă

Polițiștii au tras focuri de armă pentru a opri un șofer care furase o mașină în Târgoviște. Tânărul avea și o alcoolemie uriașă
18.11.2024 | 14:39
Urmarire can filme a politistilor in Targoviste pentru a opri un tanar beat care furase o masina A fost nevoie de focuri de arma
Un șofer a fost urmărit cu focuri de armă de poliție pentru că furase o mașină. el era și în stare de ebrietate. Sursa foto: Colaj foto / Hepta.ro / Poliția Română
ADVERTISEMENT

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din județul Dolj se află sub investigație pentru mai multe infracțiuni, după ce a furat un autoturism și a ignorat semnalele polițiștilor de a opri. Pentru a-l opri, forțele de ordine au fost nevoite să tragă mai multe focuri de armă.

Focuri de armă pentru a opri un șofer beat

Autoritățile au informat că mașina a fost observată în municipiul Târgoviște, iar polițiștii au făcut semnal de oprire conform regulamentului. Cu toate acestea, șoferul a refuzat să oprească, declanșând astfel o urmărire.

ADVERTISEMENT

„În această dimineaţă, 18 noiembrie, în jurul orei 04:10, poliţiştii din Dâmboviţa au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat, de 38 de ani, din Târgovişte, cu privire la faptul că i-ar fi fost furat autoturismul, din localitatea Voineşti. În urma sesizării, autoturismul a fost dat în atenţia tuturor echipelor”, a transmis, luni, IPJ Dolj.

Conducătorul auto a fost prins și identificat ca fiind un tânăr din comuna Voinești, după care a fost dus la sediul poliției pentru verificări suplimentare. Acesta a refuzat să fie supus recoltării de probe biologice necesare pentru determinarea nivelului de alcool în sânge.

ADVERTISEMENT

„În timpul urmăririi, au fost executate trei focuri de avertisment în plan vertical şi unul asupra pneurilor autoturismului în cauză.  În urma folosirii armamentului din dotare, nicio persoană nu a fost rănită”, a mai transmis sursa citată.

ADVERTISEMENT

Cu ce alcoolemie a fost găsit tânărul

De asemenea, autoturismul pe care îl conducea fusese furat din localitatea Voinești și aparținea unui bărbat de 38 de ani din zonă. Polițiștii continuă investigațiile sub supravegherea unui procuror, urmând să fie luate măsurile legale necesare.

ADVERTISEMENT

„Din verificările efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai transmis Poliţia.

Oamenii legii au deci ca tânărului să i se deschidă dosar penal pentru conducere fără permis, refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice și furt calificat.

ADVERTISEMENT

„De asemenea, autoturismul ar fi fost sustras din localitatea Voineşti, acesta aparţinând unui bărbat, de 38 de ani, din localitate. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege”, a mai precizat sursa citată.