La fiecare Campionat Mondial apare câte un jucător despre care microbistul obișnuit aude pentru prima dată și pe care, două săptămâni mai târziu, îl găsești pe prima pagină a tuturor ziarelor sportive din Europa. În 2026, am sentimentul că numele lui este Ayyoub Bouaddi.
Marocul a terminat la egalitate cu Brazilia, 1-1, și, deși atenția publicului s-a îndreptat firesc către vedetele sud-americane, cel mai bun om al primului mare meci al acestui turneu mi s-a părut puștiul de 18 ani care a jucat în mijlocul terenului ca și cum ar fi participat la al patrulea Mondial, nu la primul.
Există fotbaliști care impresionează prin driblinguri și există fotbaliști care impresionează prin goluri. Bouaddi face parte din categoria rară a celor care impresionează prin inteligență. Nu sare în ochi la prima vedere. Îl observi după ce începi să urmărești mingea. Și constați că ea ajunge foarte des pe unde trece el.
Povestea lui este aproape neverosimilă. Născut în 2007, la Senlis, lângă Paris, într-o familie marocană, Bouaddi nu a fost produsul unui laborator fotbalistic construit de la vârsta de șapte ani. A ajuns într-un centru de formare de primă categorie, cel de la Lille, relativ târziu, abia la 14 ani, după aproape un deceniu petrecut la cvasi-anonima AFC Creil.
Dar există un detaliu care îl diferențiază de majoritatea puștilor-minune ai fotbalului european. În 2023, înainte să devină celebru pentru travaliul său sau pentru uluitorul volum de joc, a devenit celebru pentru cuvintele sale. A câștigat concursul național de oratorie organizat între academiile de fotbal din Franța și a fost premiat la Palatul Élysée. Într-o lume în care mulți tineri fotbaliști se exprimă greu în fața unei camere de filmat, Bouaddi câștiga concursuri de discursuri.
Poate că nu este o întâmplare. Pentru că atunci când îl privești jucând ai senzația că gândește cu o secundă înaintea tuturor. Iar oamenii care gândesc bine vorbesc de obicei bine. În cazul lui Bouaddi, cele două calități par să meargă împreună.
Când a început să joace fotbal mare, a făcut-o direct. La 16 ani și trei zile devenea cel mai tânăr jucător din istoria competițiilor europene UEFA într-un meci Lille – Klaksvík. La 16 ani și 20 de zile devenea cel mai tânăr debutant din Ligue 1. Iar la 17 ani era titular cu Real Madrid și unul dintre cei mai buni oameni de pe teren într-o victorie a lui Lille care a făcut înconjurul Europei. Chiar de ziua lui, iar după meci ultrașii francezi i-au cântat „La mulți ani” ca unui veteran care împlinise 300 de partide, nu 17 ani.
Toată lumea îl vedea viitor internațional francez. Un concurent serios pentru Camavinga sau Tchouameni. Numai că Marocul a înțeles ceva ce Franța a aflat prea târziu. Uneori nu trebuie să convingi un jucător că e bun. Trebuie doar să-i amintești cine este. Și să știi cum să-l convingi. Așa a ajuns Bouaddi să aleagă Leii Atlasului. Iar în meciul cu Brazilia de azi-noapte a oferit primul argument serios că această alegere poate schimba istoria fotbalului marocan.
Nu știu dacă Marocul va repeta semifinala din Qatar. Nu știu nici dacă Bouaddi va fi desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului. Dar am o convingere. Dintre toți fotbaliștii care au intrat în acest Mondial cu statut de promisiune, el are cele mai mari șanse să iasă cu statut de superstar.
În următoarele săptămâni vom citi probabil despre golurile lui Mbappé, despre ultimele meciuri ale lui Messi și despre recordurile lui Cristiano. Dar, pe culoarele cluburilor mari din Europa, directorii sportivi urmăresc deja altceva. Îl urmăresc pe puștiul marocan care a câștigat concursuri de oratorie înainte să câștige dueluri cu brazilienii. Și am senzația că atunci când se va termina acest Campionat Mondial, cel mai răsunător transfer nu va purta numele unei vedete consacrate. Va purta numele lui Ayyoub Bouaddi.