Proteste la porțile Parlamentului. Luna martie debutează cu mișcări de stradă în Capitală. Sindicaliștii din sănătate vor protesta, luni şi marţi, în fața Legislativului, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în plen a proiectului de Lege pentru bugetul de stat pe 2021.
UPDATE, ora 14:03 / Sute de sindicaliști de la Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” au protestat, luni, la Parlament, unde senatorii şi deputaţii urmează să adopte Legea bugetului de stat pe 2021.
Conform cererilor anunțate încă de duminică, protestatarii veniţi din toată țara au cerut un buget mai mare pentru sectorul sanitar, care să facă posibilă achiziția de echipamente de protecţie conforme.
Ei spun că în ultimul an au murit în urma infecţiei cu COVID circa 100 de cadre sanitare, în condiţiile în care echipamentele de protecţie din multe spitale sunt necorespunzătoare. De altfel, protestatarii au dat citire listei cu numele celor decedaţi.
Luni, tot în Capitală, dar la sediul Ministerului Muncii, membrii federației Publisind au protestat, nemulțumiți fiind după ce premierul Florin Cîțu a declarat că este nevoie ”de o discuție” în societate despre liderii de sindicat care ”au rămas în funcţie de 30 de ani”.
Oamenii ieșiți în stradă spun că, prin aceste afirmații, premierul urmărește să închidă sindicatele și refuză dialogul.
La protestul de la Ministerul Muncii, ei au purtat pancarte pe care scria: ”Cîțu vrea să închidă sindicatele. Dialogul îl încurcă“, “Guvernul este și al bugetarilor”. La un moment dat, ei au dat cu fumigene.
Nemulțumiți de forma bugetului, oamenii cer majorarea sumelor dedicate sănătății şi alocarea banilor necesari pentru respectarea drepturilor angajaților din domeniu.
Potrivit unui anunț oficial, protestele vor avea loc pe 1 și 2 martie în intervalul orar 11:00 – 13:30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie, la fiecare dintre acţiuni participând numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” anunță că va protesta la porţile Palatului Parlamentului în zilele de 1 şi 2 martie, când este dezbătut în plen bugetul pe 2021.
Prin aceste mișcări de stradă, protestatarii speră să-i determine pe senatori şi deputaţi să adopte amendamentele care vizează creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare ”pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”.
”Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”, anunţă sindicaliştii.
Aleșii din Parlament au primit deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate.
”Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (cca. 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru cca. 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care cca. 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021”, mai afirmă sindicaliştii.
Printre altele, sindicaliștii cer: creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate.
Potrivit cererilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţiei de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate.
În contextul în care profesioniștilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, susţin ei.
De asemenea, printre revendicările federaţiei se mai află adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza Covid-19.