Sport

US Open, sferturi de finală. Alcaraz, victorie lejeră. Cum arată semifinalele

US Open 2023. Care sunt duelurile pe tabloul feminin și masculin. Programul complet al meciurilor ultimului turneu de Mare Șlem al anului.
07.09.2023 | 09:10
US Open sferturi de finala Alcaraz victorie lejera Cum arata semifinalele
Spaniolul Carlos Alcaraz, deținătorul trofeului și principalul favorit al competiției, s-a calificat fără probleme în semifinalele de la US Open 2023. Sursă foto: Twitter Carlos Alcaraz
ADVERTISEMENT
07-09-2023
06:22

Alcaraz continuă lupta pentru apărarea titlului

Spaniolul Carlos Alcaraz, deținătorul trofeului și principalul favorit al competiției, s-a calificat fără probleme în semifinalele de la US Open 2023.

Ibericul l-a învins în sferturile de finală pe germanul Alexander Zverev, cap de serie numărul 12, scor 6-3, 6-2, 6-4.

Pe tabloul feminin, americanca Madison Keys, favorită 17, a învins-o pe sportiva cehă Marketa Vondrousova, cap de serie numărul 9, scor 6-1, 6-4. Meciul a durat o oră şi 26 de minute, fiind întrerupt opt minute, după ce unui spectator i s-a făcut rău.

Programul semifinalelor de la US Open 2023 este următorul:

  • Masculin
  • Carlos Alcaraz (Spania, nr.1) – Daniil Medvedev (Rusia, nr.3)
  • Ben Shelton (SUA) – Novak Djokovic (Serbia, nr. 2)
  • Feminin
  • Coco Gauff (SUA, nr. 6) – Karolina Muchova (Cehia, nr. 10)
  • Madyson Keys (SUA, 17) – Aryna Sabalenka (Belarus, nr. 2)
06-09-2023
20:56

Daniil Medvedev, în semifinale la US Open 2023

Tabloul masculin al semifinalelor de la US Open 2023 este aproape complet. Daniil Medvedev (locul 3 ATP) s-a calificat în „careul de ași” după ce l-a învins în trei seturi pe Andrei Rublev (locul 8 ATP), scor 6-4, 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat 2 ore și 48 de minute.

Medvedev își așteaptă adversarul din semifinale. El va da piept cu învingătorul confruntării dintre Carlos Alcaraz și Alexander Zverev. În cealaltă semfinală se vor înfrunta Novak Djokovic și Ben Shelton.

06-09-2023
17:41

Aryna Sabalenka s-a calificat în semifinale la US Open 2023

Aryna Sabalenka (2 WTA, Belarus) s-a calificat în semifinalele turneului de la US Open după o victorie fulger cu Qinwen Zheng (23 WTA, China), scor 6-1, 6-4. 

Bielorusa care va deveni noul lider mondial de la începutul săptămânii viitoare s-a impus după o oră și 14 minute de joc. Primul set a fost dominat autoritar de Sabalenka. Jucătoarea de 25 de ani a condus cu 5-0, iar chinezoaica a izbutit doar să câștige game-ul de onoare al setului. 

Setul secund a fost mai echilibrat. Cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 3-3, când Sabalenka a făcut break-ul. Pentru un loc în finală, Aryna Sabalenka se va duela cu învingătoarea din meciul Vondrousova – Keys. 

06-09-2023
09:08

Se știu primele semifinale de la US Open 2023. Programul de miercuri

Coco Gauff – Karolina Muchova este prima semifinală de la US Open 2023 pe tabloul feminin. Favorita gazdelor, Coco Gauff, cap de serie 6, a trecut în două seturi de Jelena Ostapenko, în timp ce Muchova a învins-o pe Sorana Cîrstea în minimum de seturi. Ambele jucătoare au șansa de a câștiga primul titlu de Grand Slam din carieră. 

De cealaltă parte, pe tabloul masculin, în prima semifinală se vor duela Novak Djokovic și Ben Shelton. Sârbul a trecut „en-fanfare” de Taylor Fritz în sferturi, în timp ce Ben Shelton, revelația turneului, l-a învins pe compatriotul Frances Tiafoe, scor 6-2, 3-6, 7-6(7), 6-2. 

Sferturi de finală, tabloul masculin: 

  • miercuri, 6 septembrie, ora 20:30: Daniil Medvedev – Andrey Rublev
  • joi, 7 septembrie, ora 02:30: Carlos Alcaraz – Alexander Zverev 

Sferturi de finală, tabloul feminin: 

  • miercuri, 6 septembrie, ora 19:00: Qinwen Zheng – Aryna Sabalenka
  • joi, 7 septembrie, ora 02:00: Marketa Vondrousova – Madison Keys
05-09-2023
17:54

Djokovic - Fritz 6-1, 6-4, 6-4

GAME, SET ȘI MECI, Novak Djokovic! O plimbare în parc pentru campionul sârb, care va juca semifinala la New York. În penultimul act va evolua împotriva învingătorului din duelul Tiafoe – Shelton. 

6-4, Novak Djokovic! Campionul sârb se îndreaptă cu paşi repezi spre semifinală. A câştigat şi setul secund. 

6-1 Novak Djokovic! Sârbul a dominat autoritar primul set. 

START DE MECI

Novak Djokovic şi Taylor Fritz joacă în primul sfert de finală de pe tabloul masculin. Sârbul este mare favorit în faţa americanului, care a avut un parcurs excelent până acum la US Open. 

05-09-2023
17:19

Jelena Ostapenko - Coco Gauff 0-6, 2-6

GAME, SET ŞI MECI, 6-0, 6-2! Coco Gauff se califică în semifinalele de la New York după un meci perfect cu Jelena Ostapenko. Letona nu a avut nicio şansă în faţa uraganului Gauff. Americanca joacă în premieră într-o semifinală de Grand Slam. Dacă Sorana Cîrstea trece de Karolina Muchova, joacă împotriva lui Gauff. 

6-0 Coco Gauff! Set fulgerător câştigat de americancă. Ostapenko, de nerecunoscut. 

Start de meci

Primul sfert de finală de la US Open este între Jelena Ostapenko şi Coco Gauff. Dacă va trece de Muchova, Sorana Cîrstea va întâlni în semifinale învingătoarea din acest duel. 

US Open continuă cu meciuri extrem de spectaculoase și cu Sorana Cîrstea în fața celei mai mari performanțe din carieră. FANATIK îți oferă toate detaliile cu privire la cele opt meciuri de pe tabloul feminin și masculin.

US Open, sferturi de finală pe muchie de cuțit! Toate detaliile despre cele 8 meciuri de foc

Prima confruntare din faza sferturilor de finală de pe tabloul feminin este cel dintre Jelena Ostapenko (locul 21 WTA) și favorita gazdelor, Coco Gauff (locul 6 WTA). Lituanianca e pe val după ce a eliminat-o pe Iga Swiatek, numărul 1 în clasamentul mondial, scor 3-6, 6-3, 6-1.

ADVERTISEMENT

„Jelena Ostapenko este cea mai grea de antrenat jucătoare”, spunea Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep. Lituanianca e însă pe val după victoria cu Swiatek și pleacă favorită împotriva americanei.

  • Jelena Ostapenko (Lituania) – Coco Gauff (SUA), 5 septembrie, ora 19:05

Cel mai așteptat meci din sferturi pentru români este fără doar și poate duelul dintre Sorana Cîrstea și Karolina Muchova. „Sori” s-a calificat după ce a învins-o clar pe Belinda Bencici, în timp ce numărul 10 mondial a trecut în trei seturi de Wang Xinyu, scor 3-6, 6-3, 6-1.

ADVERTISEMENT
  • Sorana Cîrstea (România) – Karolina Muchova (Cehia), 6 septembrie, ora 02:00

Ziua de joi continuă la Flushing Meadows cu meciul dintre Marketa Vondrousova și Madison Keys. Cehia este bine reprezentată pe tabloul feminin la US Open, iar numărul 9 mondial luptă pentru un loc în semifinale în fața americancei care e eliminat-o în optimi pe compatrioata Jessica Pegula.

  • Marketa Vondrousova (Cehia) – Madison Keys (SUA), 6 septembrie, ora 19:00

Ultimul sfert de finală al fetelor le va aduce față în față pe Qinwen Zheng și Aryna Sabalenka. Chinezoaica e pe locul 23 în clasamentul WTA, însă va trebui să facă un meci perfect în fața bielorusei care visează să detroneze pe Swiatek.

ADVERTISEMENT
  • Qinwen Zheng (China) – Aryna Sabalenka (Belarus), 6 septembrie, ora 19:00

Programul complet al sferturilor de finală pe tabloul feminin

  • Jelena Ostapenko (Lituania) – Coco Gauff (SUA), 5 septembrie, ora 19:05
  • Sorana Cîrstea (România) – Karolina Muchova (Cehia), 6 septembrie, ora 02:00
  • Marketa Vondrousova (Cehia) – Madison Keys (SUA), 6 septembrie, ora 19:00
  • Qinwen Zheng (China) – Aryna Sabalenka (Belarus), 6 septembrie, ora 19:00

Semifinalele se vor disputa sâmbătă, 8 septembrie, cu începere de la ora 02:00, în timp ce marea finală se dispută duminică, 9 septembrie, de la ora 23:00.

ADVERTISEMENT

US Open propune dueluri spectaculoase și pe tabloul masculin

Taylor Fritz – Novak Djokovic este duelul care deschide faza sferturilor de finală pe tabloul masculin la US Open. Numărul doi mondial e favorit la calificare, însă va avea cu siguranță parte de un public ostil, în fața americanului aflat poziția 9 în clasamentul ATP.

  • Taylor Fritz (SUA) – Novak Djokovic (Serbia), 5 septembrie, ora 20:30

Al doilea meci din faza sferturilor de finală este o „afacere americană”. Frances Tiafoe vs. Ben Shelton. Tiafoe (locul 10 ATP) e în cea mai bună formă din cariera sa și a fost văzut mereu ca un mare talent, e vedeta turneului și favoritul publicului. Dacă va trage de Shelton, am putea avea parte de un duel extrem de disputat în semifinale cu Djokovic.

  • Frances Tiafoe (SUA) – Ben Shelton (SUA), 6 septembrie, ora 03:30

Meciul numărul trei este cel dintre Carlos Alcaraz și Alexander Zverev. Liderul mondial visează la încă un titlu de Grand Slam, în timp ce germanul aflat pe locul 12 vrea să facă surpiza la US Open și să îl elimine pe favoritul numărul unu.

  • Carlos Alcaraz (Spania) – Alexander Zverev (Germania), 6 septembrie, ora 19:00

Ultimul meci din faza sferturilor este unul dintre cele mai echilibrate: Daniil Medvedev – Andrey Rublev. Pentru Medvedev 2023 a fost cel mai bun din carieră, cu cinci titluri câștigate, patru dintre ele pe hard, suprafața sa preferată. Daniil îl domină pe compatriotul său și la meciuri directe, iar favoritul numărul trei ar putea juca cea de-a doua semifinală de Grand Slam din acest sezon.

  • Daniil Medvedev (Rusia) – Andrey Rublev (Rusia), 6 septembrie, ora 19:00

Programul complet al sferturilor de finală de la US Open pe tabloul masculin

  • Taylor Fritz (SUA) – Novak Djokovic (Serbia), 5 septembrie, ora 20:30
  • Frances Tiafoe (SUA) – Ben Shelton (SUA), 6 septembrie, ora 03:30
  • Carlos Alcaraz (Spania) – Alexander Zverev (Germania), 6 septembrie, ora 19:00
  • Daniil Medvedev (Rusia) – Andrey Rublev (Rusia), 6 septembrie, ora 19:00

Semifinalele vor avea loc sâmbătă, 8 septembrie, cu începere de la ora 22:00, în timp ce marea finală se joacă pe arena Arthur Ashe luni, 10 septembrie, ora 23:00.

ADVERTISEMENT
Tags: