Usain Bolt era cândva atât de apropiat de Prințul Harry, în vârstă de 37 de ani, încât trebuia să ajute la organizarea petrecerii de burlaci a acestuia. Acum, sportivul a declarat, în timpul unui interviu, că el și Harry nu își mai vorbesc.
Meghan Markle și Prințul Harry au renunțat la rangul de membri seniori ai familiei regale și s-au mutat în Statele Unite Americii. Cei doi își doresc să ducă o viață cât mai simplă și liniștită, departe de ochii lumii. Ducele și Ducesa de Sussex s-au retras chiar și de pe rețelele de socializare.
Recent, Prințul Charles s-a arătat este extrem de dezamăgit de atitudinea fiului său, cu care nu ar mai fi vorbit de 8 luni. Într-un interviu acordat, în urmă cu puțin timp, și legendarul sprinter jamaican Usain Bolt, cu care Prințul Harry avea o relație foarte apropiată, a declarat că nu și-au mai vorbit de mult timp.
În urmă cu 4 ani, Usain Bolt spunea că va organiza o petrecere a burlacilor de 3 zile pentru Ducele de Sussex. Sportivul Jamaican declara atunci că va discuta personal cu Meghan Markle pentru a o convinge.
Pentru revista The Sun, sportivul olimpic a declarat că nu a mai păstrat legătura cu vechiul său prieten, dar că i-ar plăcea să redevină apropiați.
„Nu, nu am făcut-o (n.r organizat petrecerea burlacilor). Cred că a devenit foarte serios, foarte repede. El este axat pe viața de familie și i se potrivește asta acum. Nu am mai vorbit cu el de ceva vreme, dar tot aș dori să păstrăm legătura.”, a dezvăluit Usain Bolt pentru sursa citată.
La fel ca Prințul Haryy, care are acum 2 copii împreună cu Meghan Markle, Archie și Lilibet, și Usain Bolt și-a întemeiat, între timp, o familie.
Sportivul este tatăl a trei copii, Olympia, în vârstă de aproape doi ani, și gemenii Saint Leo și Thunder, născuți anul acesta, în luna iulie.
Despre paternitate, Usain Bolt mărturisește că l-a schimbat foarte mult și l-a învățat să aibă răbdare. La început s-a ocupat de cei mici alături de iubita lui, Kasi Bennett, apoi au apelat la ajutorul unei bone.
„Nu am fost o persoană răbdătoare, dar când ai trei copii trebuie să fii răbdător și înțelegător. Ei fac doar ce vor. Trebuie să înțelegi că ei nu știu multe, așa că trebuie să-i înveți și să continui să repeți.”, a declarat sportivul în cadrul aceluiași interviu.
Între timp, Harry și Meghan nu sunt așteptați la Sandringham luna aceasta, pentru a petrece Crăciunul cu Regina. Va fi primul ei Crăciun fără Prințul Philip, care a murit în aprilie.