Alegeri 2024

USR pierde din candidații înscriși la președinția partidului. Ce a decis Comisia Electorală în legătură cu Elena Lasconi

USR pierde patru candidați din cei zece înscriși la președinția partidului. Elena Lasconi, validată de Comisia Electorală
19.06.2024 | 00:00
USR pierde din candidatii inscrisi la presedintia partidului Ce a decis Comisia Electorala in legatura cu Elena Lasconi
Elena Lasconi spune că a candidat la șefia USR pentru „reconstrucție” / Foto: Inquam Photos, Octav Ganea
ADVERTISEMENT

USR are zece candidați la președinția partidului dar, în urma validării Comisiei Electorale, au rămas mai puțini cu patru, din cauză că nu și-ar fi depus dosarele complete. Pe lista celor validați rămâne și primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi.

Din zece, au rămas doar șase

USR are zece candidați înscriși la președinția partidului, după demisia anunțată recent de Cătălin Drulă, în urma rezultatelor slabe obținute la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie. Dar, în urma validării Comisiei Electorale, pe lista candidaților înscriși la funcția deținută anterior de Drulă au rămas doar șase: Elena Lasconi, Luiza Oancea, Cristian Seidler, Vasile Dinca, Radu-Mihai Hossu și Vasile Gabriel Filip, scrie B1TV.

ADVERTISEMENT

Pe lista celor înscriși la președinția USR se află și Gabriel-Mugur Dumitrescu, Adrian-Ștefan Dudu, Eduard Ene și Doru Valentin Ilie. Însă, potrivit sursei citate, aceștia nu au depus dosare complete, în sensul că lipseau o serie de documente: declarația de avere, declarația de interese, CV, scrisori de intenție sau declarații potrivit cărora nu au colaborat cu fosta Securitate.

Elena Lasconi: „Avem și o alternativă, USR, echipa din care fac parte”

Noul președinte al USR va fi desemnat după un vot în 24-25 iunie, cu posibilitatea unui al doilea tur la 27-28 iunie. Ulterior, după stabilirea președintelui, partidul va organiza un congres pentru alegerea celor 24 de membri ai Biroului Național, la 29 iunie.

ADVERTISEMENT

Elena Lasconi, apreciată ca având cele mai multe șanse la conducerea USR, afirma recent că a candidat pentru „reconstrucție”. „În acest moment România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Așa că am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat”, a spus primarul din Câmpulung Muscel.

ADVERTISEMENT

USR cere revocarea președintelui AEP, Toni Greblă

Pe de altă parte, USR a depus, marți, în Parlamentul României, un proiect de hotărâre pentru revocarea președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, „după haosul și fraudele de la alegerile din 9 iunie”.

„Autoritatea Electorală Permanentă este instituția statului care trebuie să asigure votul în România. Este câinele de pază al democrației. Ce s-a întâmplat în aceste zile, ce s-a întâmplat cu aceste alegeri din 10 iunie arată că Toni Greblă, președintele Autorității, și-a făcut treaba cu rea-credință. La 9 zile după încheierea alegerilor, încă nu s-a terminat numărarea voturilor la Sectorul 2, iar Toni Greblă și oamenii lui forțează închiderea acestui scrutin fără a ține cont de multele nereguli descoperite. Din păcate, PSD îl ține în brațe pe Greblă, PNL este complicele PSD la acest abuz și au refuzat să pună în dezbaterea Parlamentului solicitarea USR. Vom reveni cu ea în fiecare ședință”, se arată într-un comunicat al partidului.

ADVERTISEMENT