Sport

Panică pe stadion înainte de UTA – Sepsi! Ambulanța a intervenit de urgență. Video

Panica pe stadion inainte de UTA  Sepsi Ambulanta a intervenit de urgenta Video
Panică pe stadion înainte de UTA - Sepsi! Ambulanța a intervenit de urgență. Foto: Bogdan Cioară / Fanatik
Momente teribile pe stadion înaintea meciului de la Arad dintre UTA și Sepsi! Ambulanța a intervenit de urgență, startul partidei a fost amânat: ce s-a întâmplat
ADVERTISEMENT

UTA și Sepsi s-au duelat la Arad vineri după-amiază în debutul etapei cu numărul 10 din SuperLiga. A fost nevoie însă ca startul partidei să fie amânat de arbitrul Radu Petrescu, cu aproximativ două minute, întrucât un spectator aflat în tribune a avut nevoie de intervenție medicală de urgență după ce a acuzat o stare de rău.

Ambulanța a intervenit de urgență înainte de UTA – Sepsi

Scena sensibilă s-a petrecut la Tribuna a doua cu doar câteva minute înainte de fluierul de start. Astfel, echipajul medical prezent la acest meci a intervenit extrem de promp. Ambulanța a intrat pe gazon și s-a deplasat în zona respectivă, iar acel fan a primit în timp util îngrijirile medicale necesare într-un astfel de context.

ADVERTISEMENT
Ambulanță pe teren UTA Sepsi
Ambulanța intrată pe teren înainte de UTA – Sepsi. Foto: Bogdan Cioară / Fanatik

 

În acest timp, jucătorii celor două echipe s-au văzut nevoiți să execute noi mișcări de încălzire în așteptarea fluierului de start din partea lui Radu Petrescu. În cele din urmă, totul s-a terminat cu bine. Spectatorul respectiv a părăsit pe propriile picioare tribuna, chiar dacă a avut nevoie de ceva asistență în acest sens, bineînțeles din partea medicilor care s-au ocupat de el.

Nu a fost primul astfel de moment petrecut pe stadionul din Arad

Momentul s-a desfășurat în aplauzele celorlalți fani arădeni prezenți la acea tribună. După puțin timp, ambulanța a părăsit gazonul, iar jocul a putut să înceapă. Acest eveniment nefericit a amintit de ce s-a întâmplat pe stadionul din Arad și cu ocazia primei etape din sezonul trecut de SuperLiga.

ADVERTISEMENT

Atunci, la meciul disputat de „Bătrâna Doamnă” în compania Universității Craiova, a fost de asemenea cazul unei intervenții medicale de urgență pentru un suporter al arădenilor. Episodul s-a petrecut pe final de partidă, în contextul în care UTA reușise atunci să revină fantastic de la 0-3 și să egaleze în ultimele minute. 

ADVERTISEMENT

Ambulanța a intrat pe teren înainte de UTA - Sepsi după ce unui fan i s-a făcut rău