Fotbal intern

Va fi spectacol la finala Cupei României. “S-au vândut 30.000 de bilete!”

24.05.2018 | 13:22
Va fi spectacol la finala Cupei Romaniei Sau vandut 30000 de bilete

Va fi spectacol la finala Cupei României! CS Universitatea Craiova îşi doreşte să umple “Arena Naţională”, iar oficialii grupării pregătite de Devis Mangia se aşteaptă ca peste 30.000 de oameni să fie prezenţi pe cel mai mare stadion din România pentru a-i susţine pe olteni.

Preşedintele formaţiei CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, crede că finala Cupei României care va avea loc duminică, de la ora 21.00, LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro, o să fie spectaculoasă şi că spectatorii se vor ridica la nivelul aşteptărilor.

Oltenii anunţă că va fi spectacol la finala Cupei României

“Sper ca la nivelul spectacolului nu o să vă dezamăgim, mai ales că luni e zi de sărbătoare. În momentul de faţă, armata alb-albastră are vreo 25.000 de oameni. Vreo 16.000 din bilete au fost luate din Craiova, restul din Bucureşti. Duminică Bucureştiul va fi alb-albastru, dar frumos, civilizat. Cu toţii avem un gând: să aducem Cupa la Craiova. 

Nimic nu este uşor, nimic nu trebuie tratat cu superficialitate, toţi cei care s-au crezut învingători înainte de a se juca meciul sau care şi-au ales adversarul la tragerile la sorţi au avut ulterior surprize. Trebuie tratat meciul cu maximă responsabilitate. Să nu uităm ce echipe au fost eliminate de către Hermannstadt, FCSB-ul a pierdut cu 3-0. În acelaşi timp este o echipă pe care o consideram deja colegă de ligă, şi-a câştigat dreptul acesta pe teren şi la anu’ va fi echipă de prima ligă.”

CS U Craiova e dispusă să vândă jucători de bază

“Cred că o să fie un adevărat regal fotbalistic. În primul rând, vrem să aducem Cupa la Craiova, să fim o echipă. Dacă vreun jucător din punct de vedere individual va străluci, conform politicii noastre, nu renunţăm la mai mult de un jucător pe sezon, dar vom încerca să punem în locul lui un jucător de cel puţin aceeaşi calitate, indiferent dacă cel care pleacă se numeşte Mitriţă, Băluţă sau Bancu. 

Nu e vorba ca mizăm noi pe un număr mare de spectatori, sunt cifre exacte. Aseară erau 30.000 de bilete vândute. În Peluza Nord se vânduseră 7.000 de bilete în Craiova şi 9.000 de bilete în stadion, deci 16.000 de bilete rau deja cumpărate cu mijloc de transport către Bucureşti, un tren special, autocare. La meciul cu Milan, au venit la Severin din Craiova 12.000 de oameni cu maşini mici”, a spus Marcel Popescu pentru ProX.