FCSB s-a întărit serios în ultimele zile. La echipa antrenată de Marius Baciu (51 de ani) au fost aduși jucători foarte buni pentru nivelul SuperLigii. Un oficial al clubului Universitatea Craiova, campioana en-titre, laudă loviturile date de Gigi Becali pe piața de mercato. Ce spune acesta despre venirile la roș-albaștri a trio-ului Drăguș – Korenica – Muhar.
FCSB a avut un sezon 2025 – 2026 extrem de modest pe plan intern. În Cupa României nu a contat, iar în SuperLiga, în mod rușinos, nu a prins nici măcar play-off-ul. Nici debutul sezonului în curs nu este mai „roz”. Echipa a fost eliminată din Conference League, iar în campionat arată extrem de modest. Gigi Becali (68 de ani) a pus piciorul în prag și a întărit serios lotul lui Baciu.
Trei jucători evaluați la peste 5 milioane de euro împreună, Meriton Korenica (29 de ani), Karlo Muhar (30 de ani) și Denis Drăguș (27 de ani), au ajuns la echipa roș-albastră. Rivalii din SuperLiga ai celor de la FCSB au fost deja puși în gardă de mutările făcute de Becali. Vineri, 4 septembrie, la FANATIK SUPERLIGA, Pavel Badea, actualul președinte al Clubului Sportiv Universitatea Craiova, s-a pronunțat față de aceste lovituri date de gruparea din Capitală.
În opinia oficialului din Bănie, FCSB nu poate ieși decât întărită după aceste mutări. Badea admite că echipa lui Gigi Becali va fi, în acest sezon, un rival greu de învins. „Este clar că FCSB-ul, după aceste trei transferuri, face un pas înainte din punct de vedere al performanței, din punct de vedere al încrederii, din punct de vedere al imaginii.
Este clar că domnul Becali este extrem de mândru și de orgolios și nu putea lăsa lucrurile să nu ducă către ceea ce el își dorește. Resursa financiară este extrem de importantă. El a reușit cu resursa financiară să acopere probabil din situațiile pe care dânsul nu a reușit în ultima perioadă să le acopere. Va fi un competitor dificil pentru noi. Eu sper ca aceste trei transferuri în lupta directă cu noi să nu conteze foarte mult”, a spus Badea.
Gigi Becali a spus, încă de joi, după ce a realizat cele 3 transferuri, că unica rivală la titlu pentru FCSB în SuperLiga este Universitatea Craiova. Pavel Badea nu este de aceeași părere. Președintele lui „U” vede și alți rivali capabili să emită pretenții la locurile fruntașe. „(n.r. Sunteți de acord cu ceea ce spune Gigi Becali, că U Craiova este singura echipă cu care FCSB se bate acolo sus?) Nu. O spun din prima. Nu. Eu cred că Dinamo are un grup bine organizat, cu un antrenor foarte bun, care s-a adaptat rapid la ceea ce reprezintă fotbalul românesc.
Eu cred că Rapidul, prin aducerea lui Pancu, a făcut un pas mare înainte. Vom avea un campionat extrem de disputat, în care cel puțin cele patru pe care toți le consideră în lupta directă pentru titlu vor avea un cuvânt important și șanse de a câștiga acest campionat. De aceea, nu împărtășesc punctul de vedere al domnului Becali și cred că în asentimentul meu sunt și mulți alții”.
Tot la FANATIK SUPERLIGA, Emil Săndoi (61 de ani), fostul mare fotbalist al Universității Craiova, campion cu alb-albaștrii în 1991, cu peste 300 de apariții în tricoul juveților, a spus că cele 3 mutări ale lui Gigi Becali reprezintă transferuri bune. În opinia sa, FCSB avea nevoie de jucători de mare valoare, mai ales după plecările din ultimele luni.
„Sunt transferuri bune. Vă spun sincer, chiar m-am uitat la ultimul joc, atunci când a și pierdut FCSB-ul. Și să știți că mă uitam și la 11-le din teren și la jucătorii de pe bancă și chiar mă gândeam așa că ei chiar nu prea mai aveau jucători de mare valoare cum am fost obișnuiți la FCSB în ultimul timp. Dar să știți că s-au mișcat bine acum. S-au mișcat bine cu cei trei jucători.
Chiar merită felicitați pentru ce au reușit, pentru că pot să fie trei jucători foarte, foarte importanți în economia campionatului. (…) Eu poate sunt subiectiv, dar tot pe Craiova o văd cea mai valoroasă echipă din campionat și am și spus că văd un al doilea titlu la Craiova. Sper să nu mă înșel, dar trebuie să recunoaștem, FCSB-ul s-a mișcat bine acum, foarte bine”, a spus Săndoi.