Momentan, Neluțu Varga a anunțat că va face un pas în spate și îl va lăsa pe Hendrik Klein să conducă clubul. Ulterior, elvețianul ar urma să aducă la echipă alți investitori secreți care să plătească datoriile de zeci de milioane de euro. Fanii nu știu ce să creadă momentan despre aceste promisiuni ale lui Varga, însă fostul campion Cristi Bud le dă o veste bună.
Fostul atacant spune că-l cunoaște pe Klein și că acesta ar avea relațiile necesare să salveze clubul. Cristi Bud și-a petrecut cariera în România, însă după ce a pus ghetele în cui s-a mutat în Elveția cu familia. Aici a ajuns să-l cunoască pe milionarul Hendrik Klein.
„Îl cunosc foarte bine. L-am antrenat pe fiul lui în Elveția. Este atacant, are 17 ani. Joacă aici, în liga a treia. Am făcut câteva antrenamente cu el”, a declarat Cristi Bud, pentru ProSport.
Așadar, Cristi Bud crede că acest elvețian cu bani va rezolva problemele celor de la CFR Cluj. „Este un om inteligent, important, care are relații foarte mari în Elveția și părerea mea este că va scoate clubul din datorii. Este un plus mare pentru club, că a semnat și e acolo, poate să aducă sponsori mari și să fie din nou CFR-ul din anii trecuți”, a completat fostul atacant.
Hendrik Klein este un om de afaceri specializat în domeniul bancar, investitor în fotbal și în crypto. Ar fi fost implicat în salvarea de la faliment a echipei FC Schaffhausen, după ce a găsit un investitor care să cumpere echipa și să-i plătească datoriile. Ar fi încercat să cumpere FC Bellinzona din Liga a 3-a elvețiană alături de alți investitori, însă nu a reușit din motive necunoscute.
Conform Prosport, Hendrik Klein ar fi în negocieri cu Varga de peste trei luni și ar fi fost deja în Gruia pentru a asista la câteva meciuri ale echipei. Klein ar fi dispus să-și folosească relațiile pentru a salva CFR Cluj de la insolvență sau faliment. Se pare că acest Klein este investitorul despre care vorbea și Iuliu Mureșan în luna aprilie.
Atunci, președintele celor de la CFR Cluj anunța că niște elvețieni cu bani vin alături de echipă, dar era contrazis ulterior de Neluțu Varga, pentru că „nu ar fi înțeles situația”. Rămâne de văzut dacă elvețienii vor veni cu adevărat alături de echipă, într-un fotbal care a trecut deja prin astfel de episoade precum cele ale investitorilor turci la Petrolul sau ”U” Cluj sau a spaniolilor de la Dinamo.