News

Cum îi depistează medicii pe pacienții vaccinați „la chiuvetă”: „Când suferința este maximă, recunosc”

Managerul Spitalului Colentina a estimat la nivelul a câtorva zeci pacienții care nu erau vaccinați, deși aveau actele care dovedeau că au fost imunizați.
11.12.2021 | 10:36
Cum ii depisteaza medicii pe pacientii vaccinati la chiuveta Cand suferinta este maxima recunosc
ADVERTISEMENT

Victor Cauni, managerul Spitalului Colentina, crede că au fost zeci de pacienți bolnavi de Covid-19 care au fost internați cu certificate false de vaccinare.

Majoritatea au recunoscut că au fost vaccinați „la chiuvetă” sau au obținut certificate false de vaccinare atunci când au ajuns în stare gravă, la un pas de intubare, scrie digi24.ro.

ADVERTISEMENT

Medicii s-au învățat să insiste cu întrebările legate de vaccinare până când pacienții recunosc că, de fapt, nu s-au vaccinat.

„Este o mare durere a noastră”

Ne-am dat noi seama și colegii mei de la pneumologie, de la ATI, și-au dat seama când pacientul nu este vaccinat. Pentru că în marea majoritate a cazurilor, pacienții vaccinați nu fac forme severe și atunci când ai în ATI sau în pneumologie pacient vaccinat cu forme extrem de severe, prima dată noi am învățat să ne punem întrebarea dacă a fost vaccinat la chiuvetă”, a spus Victor Cauni.

ADVERTISEMENT

Acesta a precizat că pacienții fals vaccinați care au ajuns în secțiile de terapie intensivă nu sunt majoritari, însă în ultimele luni, în perioada de vârf a valului 4, au fost câteva zeci aflați în această situație.

Când boala este foarte severă, o serie de pacienți recunosc că, de fapt, nu au fost vaccinați. Asta e o mare durere a noastră, când am văzut pacienți vaccinați , care de fapt erau nevaccinați”, a precizat Victor Cauni.

ADVERTISEMENT

Pacienții recunosc că sunt nevaccinați abia după ce ajung într-o stare gravă când este luată în calcul intubarea lor.

Când suferința este maximă, atunci pacientul, la întrebările repetate ale medicului: v-ați vaccinat?, recunoaște și probabil – sau cel puțin sper – să regrete. Am avut de curând un caz de pacient tânăr, care la plecare a promis că atunci când va trebui se va vaccina în realitate”, a relatat Victor Cauni.

ADVERTISEMENT

Recent, și medicul infecționist Emilian Imbri a avertizat asupra riscului vaccinării „la chiuvetă” întrucât oferă informații distorsionate privind situația epidemiologică, pe lângă riscurile de sănătate asumate de fiecare individ care recurge la falsificarea certificatului de vaccinare.

Atât timp cât România este țara în care lumea se spală în lighean și se vaccinează la chiuvetă, virusul este la el acasă. Deci, probabil că în ianuarie -februarie vom avea nu al cincilea val, cred că al patrulea care se va umfla din nou. Nu văd altă variantă”, a spus Emilian Imbri.

Acesta a spus că există riscul serios ca, după sărbători, în România să se înregistreze un reviriment al infectărilor, dacă populația încalcă pe scară largă măsurile de prevenție.

ADVERTISEMENT