News

Vaccinarea anti-Covid reduce cu 90% spitalizarea și decesele. Datele unui amplu studiu din Franța

Un studiu amplu al cercetătorilor din Franța a relevat faptul că vaccinarea anti-Covid reduce cu 90% riscul de spitalizare și de deces de pe urma infecției cu acest virus.
11.10.2021 | 14:03
Vaccinarea antiCovid reduce cu 90 spitalizarea si decesele Datele unui amplu studiu din Franta
ADVERTISEMENT

Cercetătorii din Franța au prezentat datele unuia dintre cele mai ample studii realizate de la startul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 la nivel mondial.

Datele acestuia sunt extrem de îmbucurătoare și demonstrează încă o dată importanța procesului de imunizare contra acestui virus care a dat peste cap omenirea în ultimii doi ani.

ADVERTISEMENT

Studiu. Vaccinarea anti-Covid reduce cu 90% riscul de forme severe și deces

Oamenii de știință de la grupul Epi-Phare au constatat că vaccinarea este extrem de eficientă în prevenirea cazurilor severe de Covid-19, chiar și împotriva variantei Delta.

Mai exact, imunizarea cu serurile existente pe piață împotriva SARS-CoV-2 reduce cu 90% riscul de spitalizare şi de deces la persoanele de peste 50 de ani şi și-a arătat eficiența şi împotriva variantei Delta, potrivit acestui amplu studiu francez publicat luni, informează Agerpres.

ADVERTISEMENT

Cercetarea publicată luni, care s-a concentrat pe prevenirea formelor grave de Covid-19 și ale deceselor, nu a infecțiilor, a analizat 22 de milioane de persoane de peste 50 de ani.

Cercetătorii francezi au început să colecteze date din decembrie 2020, când Franța și-a lansat campania de vaccinare. În tot acest timp, cercetătorii au comparat rezultatele a 11 milioane de persoane vaccinate cu 11 milioane de persoane nevaccinate.

ADVERTISEMENT

Studiul a scos în evidență faptul că la distanță de 14 zile după a doua doză, riscul unei persoane vaccinate anti-Covid de a face o formă severă a bolii a fost redus cu 90%, potrivit cercetărilor Epi-Phare.

”Persoanele vaccinate au un risc de 9 ori mai scăzut de a fi spitalizate sau de a muri din cauza COVID-19 decât persoanele nevaccinate”, a declarat pentru epidemiologul Mahmoud Zureik, directorul structurii Epi-Phare.

ADVERTISEMENT

Această eficacitate contra formele grave ale bolii ”nu pare să se diminueze în perioada de urmărire disponibilă, care a mers până la 5 luni”, au mai precizat cercetătorii.

Studiul francez se referă la vaccinarea cu serurile Pfizer / BioNtech, Moderna și AstraZeneca, nu și cu Johnson & Johnson, care a fost autorizat mult mai târziu și este mult mai puțin utilizat pe scară largă în Franța.

Vaccinurile anti-Covid, eficiente și împotriva variantei Delta

Aceeași cercetare mai indică faptul că vaccinarea pare a fi aproape la fel de eficientă și pentru varianta Delta, cu o protecție de 84% pentru persoanele cu vârsta de 75 de ani și peste și 92% pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 50 și 75 de ani.

Specialiștii subliniază faptul că această estimare se bazează doar după strângerea de într-o lună, dat fiind faptul că tulpina Delta a devenit dominantă în Franța abia în iunie.

ADVERTISEMENT