News

Ar putea deveni vaccinarea obligatorie în România? Ce sugerează Ludovic Orban despre o asemenea lege

10.04.2021 | 15:34
Ar putea deveni vaccinarea obligatorie in Romania Ce sugereaza Ludovic Orban despre o asemenea lege
ADVERTISEMENT

Vaccinarea ar putea fi obligatorie! Lucrul acesta nu este exclus de fostul premier al României. Ludovic Orban a vorbit despre posibilitatea introducerii prin lege a vaccinării anti-COVID-19.

Președintele PNL spune că există un proiect de lege privind vaccinarea, un proiect care prevede pentru anumite situaţii şi posibilitatea de a se institui obligativitatea.

ADVERTISEMENT

„Este în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege privind vaccinarea, care prevede pentru anumite situații și posibilitatea de a se institui obligativitatea. Forma trebuie îmbunătățită. Vom discuta asupra aceastui subiect”, a declarat Ludovic Orban.

Vaccinarea COVID-19 ar putea fi obligatorie!

Ludovic Orban a mai transmis că imunizarea în cazul COVID-19 se face prin vaccinare sau prin îmbolnăvire.  „Doamne fereşte, îmi doresc să fie cât mai puţini oameni care să se îmbolnăvească. (…) Trebuie atenţie, o tratare responsabilă a atitudinii faţă de acest virus”.

ADVERTISEMENT

Liderul liberal spune că proiectul de lege nu se referă strict la pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. „Vă daţi seama că practic se dezbate din legislatura trecută.

Noi am suspendat, prin decizia coaliţiei, proiectele pentru a primi punct de vedere de la Guvern. Ea se va redezbate. Când a fost înaintat proiectul, nu era confuntarea cu COVID-19”, a conchis Ludovic Orban

ADVERTISEMENT

Fostul premier a transmis că este loc de mai bine în ceea ce privește felul în care decurge coaliția cu USR/Plus. Orban a mai zis şi că orice lucru poate fi îmbunătăţit.

„Orice lucru poate fi îmbunătăţit. N-avem decât câteva luni de funcţionare până se rodează toate mecanismele, în primul rând de comunicare, pe urmă decizionale, până învăţăm să ne respectăm reciproc, să ne consultăm permanent, să luăm decizii împreună, să acţionăm în baza programului de guvernare şi a deciziilor comune.

ADVERTISEMENT

Evident că timpul trece. Nicio coaliţie nu a funcţionat perfect din prima şi nu are cum să funcţioneze din prima, cu atât mai mult cu cât în România există multă pasiune pentru politică.

E loc de mai bine şi încercăm să îmbunătăţim funcţionarea coaliţiei”, a declarat Ludovic Orban.

ADVERTISEMENT