News

Vaccinarea obligatorie anti-Covid, suspendată într-o regiune din Spania. Decizia Curții Constituționale

20.04.2021 | 21:47
Vaccinarea obligatorie antiCovid suspendata intro regiune din Spania Decizia Curtii Constitutionale
ADVERTISEMENT

Vaccinarea obligatorie anti-Covid 19 a fost suspendată într-o regiune din Spania. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională și vine după un recurs al Guvernului de la Madrid.

La două luni după intrarea în uz a vaccinurilor contra SARS-CoV-2, regiunea Galicia îi obliga pe locuitorii săi, printr-o lege, să se imunizeze cu unul dintre vaccinurile folosite în Uniunea Europeană.

ADVERTISEMENT

În Spania, vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie, însă Galicia a fost o excepție prin această obligaţie introdusă la sfârşitul lunii februarie.

Vaccinarea obligatorie anti-Covid, suspendată într-o regiune din Spania

Pe 30 martie, Guvernul Spaniei a depus un recurs la Curtea Constituțională, susținând că articolul 5 din textul aprobat de autoritățile de Galicia, referitor la obligativitatea vaccinării anti-Covid, este neconstituțional.

ADVERTISEMENT

Marți, 20 aprilie, Curtea Constituţională spaniolă a suspendat această lege, scrie site-ul BC Focus.

Legea din Galicia prevedea amenzi cuprinse între 1.000 și 3.000 de euro în caz de refuz nejustificat al vaccinării împotriva COVID-19.

ADVERTISEMENT

Potrivit unor surse judiciare, recursul a fost admis în principiu, conducând la suspendarea articolelor contestate de executivul central, care a văzut o “limitare a drepturilor fundamentale” în anumite puncte ale legii.

Judecătorii au la dispoziţie cinci luni pentru a studia acest recurs pe fond şi pentru a pronunţa o decizie finală, timp în care se va menţine suspendarea preventivă.

ADVERTISEMENT

Refuzul vaccinări în Galicia, catalogat drept ”infracțiune minoră”

Legea împotriva căreia guvernul iberic a făcut recurs este responsabilă pentru modificarea legii autonome privind sănătatea. În ea sunt prevăzute o serie de măsuri pentru a face față pandemiei de Covid-19, printre care se remarcă sancțiuni multiple pentru cei care nu poartă o mască sau nu acceptă să se imunizeze.

În ceea ce privește această secțiune legată de vaccinare, refuzul de a primi serul anti-Covid este clasificat în secțiunea ”infracțiuni minore”.  Legea stipula că refuzul primirii injecției conduce la o penalizare cuprinsă între 1.000 și 3.000 de euro.

Guvernul condus de premierul socialist Pedro Sanchez intenționează să vaccineze 70% din populația Spaniei până la sfârșitul lunii august.

Spania a vaccinat până în prezent aproape 7,2% (3,4 milioane) din cei 47 de milioane de locuitori cu ambele doze şi a administrat mai mult de 9,4 milioane de doze în total, conform cifrelor Ministerului Sănătăţii

ADVERTISEMENT