Vaccinul împotriva Covid-19 aduce sume gigantice în conturile lui Pfizer și Moderna, companiile farmaceutice care au obținut deja aprobarea pentru producerea în masă a serului. FANATIK îți spune cu cât se vor îmbogăți cele 2 firme în 2021.
Autorizarea antidotului este o ocazie importantă pentru știință, economie și umanitate, dar și o oportunitate uriașă pentru companiile producătoare. Analiștii de pe Wall Street estimează că în următoarele 12 luni, Pfizer și Moderna ar putea să-și mărească exponențial conturile.
Ne aflăm la începutul unui nou drum. Campaniile de vaccinare au pornit concomitent în toate colțurile lumii, iar numărul de doze care vor fi create în 2021 reprezintă o provocare pentru giganții din industria farmaceutică. Recompensa este însă pe măsură, consideră experții financiari din Statele Unite.
Cele două companii farmaceutice, una cu o istorie veche, cealaltă complet anonimă până anul trecut, vor genera 32 miliarde de dolari din vânzarea antitodului. Este vorba de estimări făcute doar pentru următoarele 12 luni. Există șanse ca pandemia să se extindă și în 2022 sau să existe o cerere constantă de doze de vaccin în fiecare an. Aceste lucruri rămân momentan enigmatice și-și vor găsi răspunsul în viitorul apropiat.
Ceea ce este cert este faptul că pe termen scurt, Pfizer și Moderna au dat lovitura prin conceperea antidotului care ar trebui să pună capăt acestor vremuri dificile.
Potrivit celor de la Morgan Stanley (una dintre cele mai mari și importante bănci de investiții din lume), Pfizer (PFE), în sine, va strânge 19 miliarde de dolari din vânzarea serului. Această sumă se adaugă la miliardul strâns în 2020.
Compania americană are sediul în New York și a fost fondată în 1849. Este una din cele mai cunoscute firme din industria farmaceutică și are peste 80.000 de angajați. Proiecțiile merg mai departe de anul 2021, iar Pfizer se așteaptă să încaseze 9,3 miliarde de dolari și în 2022 și 2023, pe măsură ce lumea continuă să se vaccineze, conform cnn.
Descoperirea vaccinului nu a declanșat o explozie a valorii acțiunilor Pfizer, deoarece producătorul de medicamente era deja o companie foarte cunoscută. Acțiunile Pfizer au crescut cu 12% în ultimul an.
În schimb, partenerul BioNTech este în plină expansiune: acțiunile sale cotate în SUA au crescut cu aproape 300%, ducând valoarea companiei germane la aproape 30 de miliarde de dolari.
Cunoscutul miliardar a devenit și mai ”popular” în ultima perioadă fiind în centrul multor teorii conspiraționiste. Bill și soția sa, Melinda, au împreună o fundație care a jucat un rol important în lumea medicinei în ultimele 2 decenii.
Se pare că Fundația Gates are acțiuni cumpărate la Pfizer încă din 2002. De asemenea, în 2019, unul din cei importanți oameni de pe planetă a investit și în BioNTech. Este vorba de 55 de milioane de dolari alocați către biotehnologie. Potențialul de finanțare totală fiind de aproximativ 100 de milioane de dolari.
Obiectivul fundației Gates pentru această investiție a fost să colaboreze cu BioNTech pentru a dezvolta vaccinuri și imunoterapii pentru prevenirea infecției cu HIV și a tuberculozei (TB).
O firmă relativ necunoscută, Moderna a avut venituri de 60 de milioane de dolari anul trecut. De la anunțarea conceperii antidotului pentru stoparea pandemiei, compania a ajuns să valoreze 62 de miliarde de dolari.
Acțiunile au crescut cu aproape 700% în 2020 și Morgan Stanley estimează că aproximativ jumătate din valoarea de piață a companiei este atașată vaccinului.
Moderna ar urma să câștige 13,2 miliarde de dolari din vânzarea serului în cursul acestui an, potrivit Goldman Sachs. Acestea sunt sume uimitoare pentru o companie care a generat vânzări de doar 60 de milioane de dolari în 2019 și nu a autorizat niciodată un produs anterior.
„Este epic. Este o realizare istorică în dezvoltarea medicamentelor. A folosi o nouă tehnologie într-o companie atât de tânără și a o pregăti la timp pentru cea mai gravă pandemie dintr-un secol este greu de imaginat,” a spus Alan Carr, un analist biotehnologic.
Investitorii cred că Moderna este abia la început. Vaccinul coronavirus „a demonstrat că tehnologia este sigură și eficientă, ceea ce deblochează potențialul altor vaccinuri în curs de desfășurare”, a scris analistul Matthew Harrison (Morgan Stanley).
Deși Pfizer nu a acceptat bani din Operațiunea Warp Speed (inițiativa administrației Trump de a susține companiile care încearcă să creeze un vaccin), guvernul federal a fost de acord să plătească 1,95 miliarde de dolari pentru primele 100 de milioane de doze.
Moderna a ales inițial o cale diferită de a genera bani. A exploatat piețele de capital pentru o anumită finanțare. În luna mai, compania a strâns 1,3 miliarde de dolari printr-o vânzare de acțiuni. Unii directori de la Moderna au încasat zeci de milioane de dolari, iar acest lucru a atras multe semne de întrebare, susține cnn.edition.
De asemenea, Moderna a luat o parte din banii contribuabililor pentru a-și dezvolta vaccinul. Guvernul federal a acordat suma de 955 milioane de dolari sub forma de subvenții destinate susținerii și dezvoltării medicamentului de la Moderna.
Există multe voci care critică abordarea celor 2 companii. Pandemia a ucis aproape 2 milioane de oameni, a oprit economiile și colapsul financiar este evident în toate colțurile planetei. Zecile de miliarde de dolari pe care le vor obține Pfizer și Moderna din vânzare au atras critici, în condițiile în care oricum valoarea netă a companiilor a crescut pur și simplu prin ridicarea cotei acțiunilor de la bursă.
Producătorii de medicamente rivali, Johnson & Johnson (JNJ) și AstraZeneca (AZN), au promis că își vor pune la dispoziție vaccinurile fără scopul de a genera profit în timpul pandemiei.