News

Vaccinul Pfizer, eficient împotriva noilor tulpini de coronavirus. Prima confirmare științifică

08.01.2021 | 11:14
Vaccinul Pfizer eficient impotriva noilor tulpini de coronavirus Prima confirmare stiintifica
ADVERTISEMENT

Vaccinul creat de Pfizer și BioNTech oferă un grad de protecție împotriva mutațiilor din noile tulpini de coronavirus care au apărut în Marea Britanie și Africa de Sud, se arată într-un studiu realizat la University of Texas.

Studiul, realizat cu sprijinul celor două companii producătoare, arată că vaccinul poate genera un răspuns  al sistemului imunitar la variantele de coronavirus care prezintă mutația N501Y din proteina spike a virusului, cea prin care acesta se agață de celulele organismului, scrie Bloomberg.

ADVERTISEMENT

Deocamdată, concluziile studiului încă nu au fost evaluate în comunitatea științifică.

Vaccinul a provocat reacții imunitare ale organismului

Cercetarea a vizat răspunsul la virusurile mutante în sângele a 20 de persoane vaccinate cu serul realizat de cele două companii prin utilizarea ARN-ului  mesager. Descoperirile sunt similare cu răspunsurile la alte 15 mutații descoperite în tulpinile de SARS-CoV-2 aflate în circulație.

Conducerea companiei BioNTech, precum și cea a companiei Moderna, care a realizat un alt vaccin, tot cu tehnologia ARN mesager, afirmase că vaccinul va proteja organismul și față de noile tulpini. Studiul de la University of Texas este primul care confirmă aceste aserțiuni.

ADVERTISEMENT

Cercetarea vine în  contextul în care COVID-19 se răspândește la scară globală la niveluri zilnice record, răspândire accelerată de noile tulpini, iar statele lumii au început campaniile de vaccinare. Noua tulpină apărută în  Marea Britanie și care a fost identificată inclusiv în SUA, Coreea de Sud sau Canada, pare a fi cu 57% până la 70% mai contagioasă decât celelalte tulpini.

Virusurile se pot schimba prin mutații care apar pe care naturală pe măsură ce se multiplică și circulă. Unele, precum virusul gripal, evoluează rapid cu mii de mutații, în timp ce altele sunt mai stabile.

ADVERTISEMENT

Noua tulpină apărută în regiunea Kent din Marea Britanie a provocat îngrijorări legate de contagiozitatea ta, care a dus la creșterea infectărilor din această țară și la impunerea unui nou lockdown. Însă cerecetătorii au estimat că  vaccinul Pfizer ar fi eficient și împotriva ei, deoarece mutația nu a apărtu la nivelul proteinei spike, prin care virusul infectează celulele umane.

Mai multe temeri a provocat tulpina apărută în Africa de Sud, în condițiile în care nu existau indicii că vaccinul ar mai putea combate eficient boala.

ADVERTISEMENT

Un om de știință de la Oxford, Sir John Bel,l a spus că există „un mare semn de întrebare” în ce privește capacitatea vaccinurilor de a preveni îmbolnăvirea cu varianta sud-africană a COVID-19.

Intuiția mea este că vaccinul va fi totuși eficient împotriva tulpinii din Kent. Nu știu însă în ce privește tulpina sud-africană, există un mare semn de întrebare în  privința asta”, a declarat John Bell.

ADVERTISEMENT