E durere fără margini la capela Cimitirului Colentina (Reînvierea), acolo unde trupul neînsuflețit al lui Constantin Covaciu, maseurul echipei Dinamo 2, a fost depus înainte de înmormântare. În jurul sicriului s-a format un adevărat altar de flori și coroane, semn al respectului de care s-a bucurat omul care, timp de mulți ani, a fost alături de generații întregi de fotbaliști dinamoviști.
FANATIK a ajuns la fața locului, unde a stat de vorbă cu Aura Covaciu, văduva celui care și-a pierdut viața în cumplitul accident rutier produs pe 31 iulie 2026 la Câmpulung Muscel. Familia se pregătește acum de înmormântare, însă, dincolo de durerea provocată de pierderea unui soț și tată, rămân numeroase întrebări despre împrejurimile tragediei și mai ales despre cine va răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat.
În timp ce ancheta este în desfășurare, autoritățile încercând să stabilească toate cauzele accidentului, declarațiile făcute de văduvă pentru FANATIK sunt unele destul de grele. Femeia susține că microbuzul în care se afla soțul ei era într-o stare improprie pentru transportul unor persoane și consideră că reacția de surprindere afișată de primărița din Câmpulung, Elena Lasconi, e greu de înțeles în contextul informațiilor apărute în spațiul public potrivit cărora Primăria Câmpulung Muscel ar fi avut contracte cu firma de transport Alindo Impex SRL, cea implicată în accident.
„Pe 31 iulie m-a sunat și mi-a spus că pleacă la antrenament. De la hotel la teren li s-a pus la dispoziție o firmă de transport din Câmpulung Muscel. Erau două microbuze. Drumul de la stadion la hotel era de vreo 2 kilometri, nu era mare”, își începe femeia relatarea, pentru FANATIK, în ziua priveghiului. Potrivit informațiilor pe care le-a primit ulterior de la unul dintre colegii soțului său, tragedia s-ar fi produs după ce șoferul ar fi rămas fără alimentare în timp ce se afla pe o stradă în pantă.
„Șoferul a oprit cheia în pantă, nu mai avea alimentare, asta am înțeles de la unul din colegii soțului. Când a dat drumul la motor, nu a mai putut să controleze mașina. S-a oprit într-un copac și a sărit mașina jumătate de metru, i-a rupt gâtul soțului meu și a murit pe loc, n-a avut nicio șansă. Colegul soțului meu, asistent, Toma, e la spital acum, fractură de coloană”, își amintește Aura Covaciu, văduva maseurului de la Dinamo.
Imaginea descrisă de femeie este cutremurătoare. Vorbește despre un impact devastator și despre un microbuz care, în opinia sa, nu ar fi trebuit să circule în condițiile în care se afla. „Un copil, tot așa, are probleme la bazin. A fost carnagiu acolo. Ne-am dus să ne dea hainele soțului și șapca lui e plină de sânge, ne-au oprit să investigheze procurorii. Scaunele erau legate cu sârmă, efectiv au zburat în față la impact. Copiii au intrat unul peste altul”, completează Aura Covaciu, pentru FANATIK.
Văduva lui Constantin Covaciu susține că a aflat și despre alte episoade care ridică semne de întrebare privind modul în care era condus acel microbuz: „În prima zi, au fost alți copii și au zis că au fost cu tataie și tot nervos era, și tot băga viteză. Era normal să mai aibă microbuzele astea autorizare?”.
În același context, femeia face referire și la întâlnirea pe care familia a avut-o cu Elena Lasconi. Văduva susține că i-a cerut primăriței polița de asigurare a firmei de transport, dar Lasconi s-ar fi făcut că plouă. „Ne-am dus la doamna Lasconi să ne dea certificatele de deces și s-a mirat și ea cum ne-am mirat și noi. Dânsa nu are voie să se mire, dânsa știa despre ce situație e vorba. Dânsa când a vorbit cu noi ținea cu noi, ea dădea vina pe RAR. I-am zis: dacă puteți să ne ajutați să ne dați asigurarea firmei pentru situații de accidente. A zis că ne dă și a plecat și nu ne-a mai adus-o. Putea să ne-o aducă pe loc dacă o are în birou, nu? Ne-a dat numărul să o contactăm, dar nu știm dacă o găsim. Soțul meu a murit la serviciu, nu a murit în concediu, ci în timpul serviciului”, a adăugat Aura Covaciu, pentru FANATIK.
Dincolo de tragedia în sine, văduva lui Constantin Covaciu spune că au fost ore de confuzie atunci când a trebuit să meargă să își vadă soțul, după ce aflase că e în stare critică. A fost trimisă de la un spital la altul, cu toate că, la un moment dat, era la doar trei metri distanță de bărbatul decedat.
„Ni n-a spus să mergem la IML Pitești. Ne-am dus acolo: nu era acolo. Apoi să mergem la Câmpulung Muscel, acolo ne spunea că o să plece doctorul, dar ne-a așteptat. Ne-am dus la ambulatoriu, ne-a dat o foaie la mână, de acolo ne-a trimis la Spitalul Central din Câmpulung. Asistentele de acolo ziceau că nu a fost acolo. O femeie de pe stradă, care era înțepată de o albină, ne-a zis: ba da, doamnă, să știți că e aici, că a fost și televiziunea aici. Ea mi-a spus.
Soțul meu era la trei metri de noi, ne-a trimis de la Pitești la Câmpulung și de la Câmpulung la Pitești și el era lângă noi, asistentele nu știau de cazul ăsta. Noi am aflat printr- o femeie a străzii că e acolo, vă dați seama? Pe noi ne-a sunat să ne spună de eveniment cineva de la Dinamo. L-a sunat pe băiatul meu cineva, i-a zis că e în stare critică, eu am crezut că a făcut infarct. Am dat telefon la reprezentantul echipei, ne-a zis că e în stare critică, nu știau altceva. Informațiile au venit de la televiziuni. Speram să nu fie nimeni accidentat rău. Dar dacă soțul meu a decedat, cine mi-l aduce înapoi? Trebuie să își asume toată lumea răspunderea și cine a greșit să plătească. Firma care a pus în funcțiune aceste microbuze, firma care i-a dat în mână volanul omului care nu știu ce simțuri mai are”, narează Aura Covaciu.