News

Au aruncat 1.000 de vagoane de metrou în ocean, ca să creeze un recif artificial. Ce s-a întâmplat după doar câteva luni

Autoritățile americane au dorit să creeze un recif artificial cu ajutorul a peste 1.000 de vagoane de metrou, însă planurile le-au fost date peste cap foarte rapid.
30.01.2022 | 10:00
Au aruncat 1000 de vagoane de metrou in ocean ca sa creeze un recif artificial Ce sa intamplat dupa doar cateva luni
Au aruncat 1.000 de vagoane de metrou în ocean, pentru a crea un recif. Sursa foto: StanTheCaddy, Wikipedia.
ADVERTISEMENT

Cu siguranță ai văzut, de-a lungul timpului, în diverse filme de la Hollywood, scene din metroul new-yorkez. Clasicele vagoane de tren cu panouri de oțel inoxidabil strălucitoare sunt recunoscute chiar și de cei care nu au călătorit niciodată cu ele.

După 58 de ani de activitate, Autoritatea de Tranzit Metropolitan (MTA) a decis să renunțe și la ultimele vagoane de metrou Brightliner aflate încă în circulație. Cetățenii orașului și-au luat la revedere de la acestea, care au fost duse în Ohio pentru dezmembrare.

ADVERTISEMENT

Cea mai mare parte a acestor vagoane, însă, au fost scoase din circulație acum mai bine de 10 ani. O bună parte dintre ele, peste 1.000, au fost trimise în regiunile de coastă din Delaware, New Jersey și Georgia. Aici, au fost aruncate în ocean, ca parte dintr-un program pentru crearea unui recif artificial.

La momentul respectiv, aceste tipuri de recifuri erau gândite pentru a spori activitatea de pescuit recreațional, care în 2011 genera 15 miliarde de dolari în taxe statele și federale. Vagoanele au fost, astfel, bine primite și de industria pescarilor, dar și de cea a celor pasionați de scufundări. În plus, Autoritatea de Tranzit a economisit milioane de dolari, necesari pentru casarea vagoanelor.

ADVERTISEMENT

După jumătate de secol pe șine, vagoanele ar fi trebuit să reziste încă un sfert de veac sub ape

Vagoanele Brighliner ar fi trebuit să reziste cel puțin 25 de ani sub apă, însă au început să se dezintegreze la doar câteva luni după ce au fost scufundate. Acesta ar fi putut fi sfârșitul poveștii, însă pe măsură ce încălzirea globală distruge recifuri și habitate marine, varianta recifurilor artificiale a început să fie folosită ca unealtă pentru mediu.

MTA credea că programul va fi un succes – cu doar câțiva ani înainte, peste 1.000 de vagoane Redbird fuseseră scufundate în ocean și încă sunt acolo. Motivul este că acestea sunt realizate din oțel carbon, care previne coroziunea.

ADVERTISEMENT

Brightliner-ele sunt realizate din oțel inoxidabil. În 1964, erau o inovație inginerească și estetică, materialul făcând vagoanele mai ușoare. Acesta nu rezistă foarte bine sub apă, însă.

Daniel Sheehy, consultant pe probleme de mediu, care studiază recifurile artificiale de mai bine de 50 de ani, spune că proiectul a eșuat din două motive. O dată, pentru că bucățile de metal erau sudate în puncte, ceea ce a dus la formarea unor puncte de coroziune între cele două metale. În al doilea rând, pentru că designul corugat permitea curenților subacvatici să dezmembreze mai ușor vagoanele, apa având de ce să ”tragă.”

ADVERTISEMENT

Recifurile artificiale au apărut în Japonia secolului al 17-lea, unde deșeuri și pietre erau folosite pentru a spori creșterea algelor kelp și la îmbunătățirea stocurilor de pește pentru pescuit. În SUA, majoritatea recifurilor de acest fel au fost construite pentru pescuit recreațional, air primul a apărut în anii 1830, în Carolina de Sud.

Tancurile, ideale pentru crearea unor recifuri artificiale de durată

Sheehy arată că sunt mai multe nevoi ce trebuie îndeplinite pentru ca un recif artificial să aibă succes. Suprafața este importantă, deoarece oferă mai mult spațiu pentru corali și bureți, care ulterior creează habitate pentru diverse specii marine. Și greutatea contează – cu cât un obiect e mai greu, cu atât e mai dificil să fie răsturnat de curenții subacvatici. De aceea, tancurile s-au dovedit a fi surse excelente pentru recifuri artificiale. ”Tancurile nu sunt făcute să fie dezasamblate și vor rezista măcar 150 de ani”, arată expertul.

În ceea ce privește materialele, betonul, tuburi de canalizare din același material sau stâlpi de telefonie și de telegraf pot fi potrivite pentru recifurile artificiale. Cauciucul trebuie evitat, însă. În 1970, două milioane de anvelope au fost legate cu sârme de oțel și aruncate în largul coastei Floridei, pentru a extinde un recif. Oțelul a ruginit, însă, iar milioanele de anvelope au fost eliberate în ocean. ”Încă mai adună cauciucuri în Malaezia”, spune Sheehy.

Chiar și cele mai bune materiale pot fi folosite în locurile greșite. Mai multe tancuri scufundate în largul coastei statului Maryland s-au scufundat prea mult în stratul subțire de sedimente. Pe de altă parte, tancuri scufundate în Al Doilea Război Mondial, în Canalul Mânecii, sunt în aceleași poziții deoarece fundul oceanului e mult mai rezistent.

În final, contează scopul recifului artificial. Când cele naturale sunt afectate, un recif artificial poate ajuta la recuperarea habitatului pierdut. Totuși, recifurile create de om pot fi folosite și pentru conservare. ”Dacă așezi recifuri artificiale într-o zonă și o declari o zonă marină protejată, creezi un habitat nou. Trebuie să gândim mai mult planurile legate de ceea ce facem în oceane, iar recifurile construite reprezintă un subiect important”, concluzionează expertul în probleme marine, citat de fastcompany.com.

ADVERTISEMENT
Tags: