Rapid nu a reușit să „spargă gheața” pe teren propriu sâmbătă, 28 septembrie, giuleștenii remizând cu Oțelul Galați, scor 0-0. Totodată, FCU Craiova a fost invinsă în mod surprinzător de CS Afumați, în liga secundă, scorul fiind de 0-3.
În cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Cristi Coste l-a avut ca invitat pe Gabi Safta. Expertul FANATIK a avut în fundal un mesaj sugestiv, anume „Un expert, restul mobile”, lăsând textul la interpretarea oricui.
Textul transmis de Gabi Safta l-a inflamat pe Robert Niță, Cristi Coste fiind mediatorul întregii discuții purtate în platoul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.
-„Gabi, care este părerea ta? Ești la mobile sau imobile?” (Robert Niță)
-„Părerea mea este în titlul oferit. “X” din titlu este puțin distanțat, pentru că Rapid are șapte egaluri. Nu am vrut să spun eu cine este expertul, fiecare rapidist poate considera cine este. În lojă, pe bancă, în teren”. (Gabi Safta)
-„Are legătură expertul cu Mobexpertul?” (Cristi Coste)
-„Gabi, eu am crezut ca nu ai litere suficiente și ai vrut să scrii acolo ‘un Mobexpert, restul mobilă’” (Robert Niță)
-„Nu am vrut să scriu asta, pentru ca s-ar fi înțeles totul.” (Gabi Safta)
Moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Cristi Coste, i-a transmis lui Gabi Safta că titlul ar trebui aibă parte de modificări, FCU Craiova suferind o înfrângere la scor chiar pe teren propriu, cu CS Afumați.
-„Eu știu că ești un băiat care ești updatat non-stop, așteptam alt mesaj în spate. Ți-l spun eu, ca să-l pui. ‘Afumați, suntem Afumați’, acesta trebuia să fie mesajul”. (Cristi Coste)
-„Puteai să scrii “suntem mititei afumați”, adică aveai variante. Nu trebuia să o dai direct cu mobila”, a încheiat dialogul Robert Niță.
Formația patronată de Adrian Mititelu, FCU Craiova, parcurge o perioadă extrem de dificilă în al doilea eșalon fotbalistic din România. Proaspăt retrogradați, oltenii nu se regăsesc în campionat.
Deși oltenii și-au păstrat o parte bună din lotul care a retrogradat, echipa nu reușește să lege victorii. După opt etape disputate în Liga 2, FCU Craiova ocupă poziția a 10, cu 12 puncte acumulate.
Poziția lui Marius Croitoru poate fi pusă în pericol după înfrângerea dură din ultima etapă, unde oltenii au cedat la „scor de neprezentare” în fața celor de la CS Afumați.