News

Valea Oltului se închide. Cele mai bune rute ocolitoare. Toți șoferii trebuie să știe

Cele mai bune rute ocolitoare după ce autoritățile au anunțat că Valea Oltului se închide. Toți conducătorii auto trebuie să le cunoască.
05.07.2024 | 11:08
Valea Oltului se inchide Cele mai bune rute ocolitoare Toti soferii trebuie sa stie
Valea Oltului rămâne închisă 30 de zile. Sursa foto: facebook
ADVERTISEMENT

Vestea că Valea Oltului se va închide timp de o lună, pe parcursul zilei, nu a fost una bună pentru mulți conducători auto. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a făcut anunțul acestui demers zilele trecute, într-o conferință de presă, precizând și că reprezentanții CNAIR vor detalia rutele alternative pentru șoferi.

Ce rute alternative au șoferii după ce Valea Oltului se va închide

De pe data de 8 iulie până pe 9 august Valea Oltului va fi inaccesibilă, cu scopul de a se efectua lucrări pentru Autostrada Sibiu-Pitești, așa cum a explicat ministrul Grindeanu. ”Nu există altă variantă!”, a mai punctat el pentru cei care vor aduce critici.

ADVERTISEMENT

” (…) În această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti. Sigur, mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă.

Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei.

ADVERTISEMENT

Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări! Există şi cealaltă variantă, pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte”, a spus ministrul Transporturilor și Infrastructurii, pe data de 3 iulie, într-o conferință de presă.

Rutele alternative înseamnă trei ore în plus pe drum

Rutele alternative pe care le-au anunțat de curând cei de la CNAIR înseamnă, însă, trei ore în plus pe drum…timp de o lună. Transportatorii au răbufnit de când au auzit de hotărârea autorităților, din cauză că activitatea lor va fi blocată și cer să fie lăsați să meargă și ziua, potrivit Observator.

ADVERTISEMENT

CNAIR a venit cu decizia închiderii rutei menționate, și pe motiv că trebuie tăiați peste 20.000 de arbori de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, iar din cauza terenului abrupt există pericolul ca bucăți mari de pământ, pietre și inclusiv copaci să ajungă pe autovehiculele în mers.

Una dintre rutele de ocolire va fi Defileul Jiului. Pentru a sosi de la Râmnicu Vâlcea până în Sibiu, de exemplu, șoferii vor parcurge un drum de 360 de kilometri, care va depăși cinci ore. Este o diferență mare față de traseul actual, DN7, care se parcurge într-o oră și jumătate.

ADVERTISEMENT

O altă rută ocolitoare este DN1, prin stațiunile de pe Valea Prahovei, vestită de ani buni pentru aglomerație. Drept urmare, un drum București-Sibiu, care pe DN67 se va efectua în 3 ore și jumătate va fi din 8 iulie cu o oră în plus. Totodată, alte opțiuni mai sunt și pasul Rucăr-Bran, pe DN73 și Transfăgărășanul.

ADVERTISEMENT
Tags:
Dan Puric: „Am strâns 6.000 € pentru o fată oarbă, biserica vreo 4.000....
Dan Puric: „Am strâns 6.000 € pentru o fată oarbă, biserica vreo 4.000. I-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem»”. Reacția lui Becali
Iga Swiatek, ipostaze rare din vacanță. Lidera mondială a renunțat la inhibiții FOTO
Iga Swiatek, ipostaze rare din vacanță. Lidera mondială a renunțat la inhibiții FOTO
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit...
EXCLUSIV Antena 1 l-a “îngropat” în bani pe Ianis Hagi și i-a plătit fotbalistului cea mai mare sumă din istoria televiziunii! . Fiul Regelui s-a îmbogățit peste noapte
"Ce faci, prietene? Hai să mergem la ambulanță". Drogat și băut, un tânăr a adormit la volan, pe mijlocul unei străzi din Sectorul 4
Ce a putut face milionarul de 33 de ani care a fost umilit...
Ce a putut face milionarul de 33 de ani care a fost umilit doar pentru că este român. Totul s-a aflat abia acum
Mihaela Rădulescu, apariție de senzație în costum de baie, la aproape 55 de...
Mihaela Rădulescu, apariție de senzație în costum de baie, la aproape 55 de ani! Foto
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau...
Cum arăta VILA NUFĂRUL din NEPTUN, unde NICOLAE ȘI ELENA CEAUȘESCU își petreceau verile
Moarte fulgerătoare în showbiz! A fost găsit fără suflare în apartamentul său
Moarte fulgerătoare în showbiz! A fost găsit fără suflare în apartamentul său
Mircea Geoană, umilit de niște săteni. Ce imagine
Mircea Geoană, umilit de niște săteni. Ce imagine
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie:...
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, anunţ după aproape 20 de ani de căsnicie: Şterge poza!
Caz unic la alegerile locale din România: a câștigat primăria la un vot...
Caz unic la alegerile locale din România: a câștigat primăria la un vot diferență. Pierzătorul: „M-au lucrat cum nu credeam în viața mea”
Cine a fost primul iubit al Andreei Esca: „A fost o poveste foarte...
Cine a fost primul iubit al Andreei Esca: „A fost o poveste foarte frumoasă” Cu ce se ocupă în prezent bărbatul