Fotbal intern

Valentin Crețu, veste de ultimă oră de la medici. Ce a făcut fundașul dreapta în cantonamentul FCSB. Exclusiv

27.05.2020 | 13:08
Valentin Cretu veste de ultima ora de la medici Ce a facut fundasul dreapta in cantonamentul FCSB Exclusiv
ADVERTISEMENT

Valentin Crețu, accidentat imediat după reluarea antrenamentelor, a primit vești extraordinare din partea staff-ului medical. Problema la genunchi nu este atât de gravă cum s-a estimat „la cald”.

Din informațiile FANATIK, fundașul dreapta al celor de la FCSB a făcut deja marți, 26 mai, primele alergări pe terenurile din cantonamentul de la Berceni.

ADVERTISEMENT

Valentin Crețu a făcut alergări în cantonamentul FCSB de la Berceni. Vestea excelentă: nu are afectate ligamentele genunchiului!

Bogdan Vintilă are parte și de o veste excelentă la începutul acestei săptămâni, după ce zilele trecute i se transmisese că sunt șanse mari să-l piardă pe Vali Crețu pentru tot restul sezonului!

Fundașul dreapta al celor de la FCSB s-a accidentat la un antrenament, chiar înainte de vizita medicală. Estimarea inițială a staff-ului medical era sumbră în privința lui Vali Crețu.

ADVERTISEMENT

FANATIK a scris că medicii se temeau de o absență de lungă durată a lui Crețu, chiar până la finalul acestui an. Vintilă și ceilalți au așteptat cu sufletul la gură rezultatul RMN. Iar vestea a fost foarte bună: Crețu a scăpat fără să-i fie afectate ligamentele!

Astfel că a trecut la exerciții de recuperare la sală, în timp ce colegii săi se antrenau în grupuri de câte patru. Și totul decurge foarte bine, iar Crețu a efectuat deja și câteva alergări în cantonament.

ADVERTISEMENT

Sunt șanse importante ca Vali Crețu să fie refăcut complet pentru CFR Cluj – FCSB din 14 iunie

Cei din staff sunt de părere că fundașul dreapta, foarte conștiincios în pregătire, se va reface foarte repede. Se estimează chiar că el va putea fi folosit încă de la reluarea campionatului, pe 14 iunie, la CFR – FCSB.

Cum ar putea arăta FCSB în meciul cu CFR, de la Cluj:

Vlad – Crețu, Cristea, Miron, Panțîru – Ov. Popescu, Nedelcu, Olaru – Man, Tănase, Coman.

Oricum, chiar dacă nu va fi sută la sută pentru deplasarea din Gruia, Bogdan Vintilă va putea conta pe Vali Crețu în rundele care urmează, rezolvându-se astfel una dintre problemele spinoase, cea a postului de fundaș dreapta.

ADVERTISEMENT

Ovidiu Popescu e pregătit să-i ia locul oricând lui Crețu, dacă e nevoie de fundaș dreapta

Singurul care nu părea foarte impacientat de situația lui Vali Crețu, imediat după accidentare, a fost patronul Gigi Becali. Deși acesta a dat afară toți fundașii dreapta din lot, postul rămânând doar pe umerii lui Crețu, Becali era sigur că sunt soluții.

Iar cea mai la îndemână soluție în cazul în care Crețu e accidentat sau suspendat este Ovidiu Popescu. Mijlocașul alintat la un moment dat „Lampard” de către patron e pregătit să-i ia locul oricând în banda dreaptă lui Crețu, dacă e nevoie de el.

Ar mai exista o variantă teoretică, despre care a scris FANATIKLui Claudiu Belu, fundașul dreapta trimis în iarnă la Voluntari, îi expiră împrumutul pe 31 mai. Dacă ilfovenii nu-l conving să rămână, Claudiu Belu se va întoarce la roș-albaștri, dar i-ar fi destul de dificil să mai joace după ce Gigi Becali i-a pus „ștampila”.

  • 31 de ani a împlinit Vali Crețu pe 2 ianuarie, el având contract cu FCSB până în vara lui 2021
ADVERTISEMENT