În runda 23 din Serie B, Valentin Mihăilă a făcut show în Italia. Fostul mijlocaș de la Universitatea Craiova a deschis scorul în derby-ul cu Parma – Venezia, scor 2-1. Jucătorul echipei naționale a marcat un gol de atacant veritabil.
Parma a întâlnit-o pe Venezia în etapa 23 din Serie B. Pe teren propriu, Valentin Mihăilă a făcut show în Italia și a deschis scorul. Mijlocașul echipei naționale a reușit golul cu numărul 3 în campionat împotriva ocupantei locului al treilea.
În minutul 21, Hernani oferă o pasă foarte bună către Mihăilă, care pleacă pe viteză spre care și marchează fără emoții cu adversar lângă el. Fostul mijlocaș al Universității Craiova șutează puternic pe jos, iar balonul intră în poartă. Camara marchează al doilea gol al Parmei și aduce victoria gazdelor, care sunt la 7 puncte de locul secund, Cremonese.
În etapa precedentă, Parma a pierdut fără drept de apel meciul din deplasare, scor 0-3 cu Modena, în etapa a 22-a din Serie B. Liderul a început prost partida și a primit primul gol în minutul 15. Battistella a înscris pentru gazde. Dennis Man și Valentin Mihăilă au fost titulari la Parma, dar Fabio Pecchia i-a înlocuit pe cei doi internaționali români în startul reprizei secunde
Valentin Mihăilă și Dennis Man au făcut spectacol în ultimul meci câștigat al Parmei din Serie B. Formația pregătită de Fabio Pecchia a câștigat categoric pe terenul Sampdoriei, scor 3-0 și a consolidat poziția în fotoliul de lider.
Atât Mihăilă, cât și Man au marcat în victoria cu Sampdoria. La finalul meciului, fostul fotbalist de la Universitatea Craiova a vorbit despre relația pe care o are cu Dennis Man. Românul se gândește la promovarea în Serie A.
”Mă știu cu Man de mult timp, am jucat împreună la U21 și la prima reprezentativa a României. Am venit aici amândoi, suntem ca frații. Dar, tot ce se întâmplă pe teren e datorită echipei, pentru că suntem un grup unit.
Toți vorbim aceeași limbă, nimeni nu e diferit. Suntem tineri și vrem să demonstrăm că facem multe lucruri bune. Vrem să ne atingem obiectivul. Nu contează golurile și pasele decisive. Singurul lucru care contează e să câștigăm meciurile.
Cea mai mare calitate a Parmei? Încercăm să ne distrăm pe teren, suntem tineri și vrem să demonstrăm că jucăm la un nivel înalt”, a declarat Valentin Mihăilă, potrivit parmalive.com.
Atacanții Dennis Man și Valentin Mihăilă au marcat câte un gol în partida pe care echipa lor, Parma, a câștigat-o, în deplasare, scor 3-0, în fața formației Sampdoria Genova, în etapa a 21-a din Serie B.
Scorul a fost deschis de Man care a transformat un penalty în minutul 41. Trei minute mai târziu, Man a pătruns în partea dreaptă, a centrat în careu și Mihăilă venit în viteză a înscris cu latul. Ultimul gol a fost reușit de Estevez (69).