În luna martie, Turcia și România își vor măsura forțele la Istanbul, în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial. Miza este una uriașă, însă jucătorii din naționala Semilunei sunt siguri că vor trece de tricolori. Colegul lui Valentin Mihăilă nu are nici cea mai mică emoție că țara sa va rata calificarea la turneul final.
Valentin Mihăilă joacă în Turcia, la Rizespor. Sunt șanse foarte mari ca atacantul să fie aruncat în luptă din primul minut de Mircea Lucescu în barajul din luna martie, având în vedere forma foarte bună prin care trece fostul jucător de la Parma și Universitatea Craiova.
Atacantul are și avantajul că este deja un bun cunoscător al fotbalului turc. A jucat în acest sezon în prima ligă, iar Valentin Mihăilă va da piept la baraj și cu un coleg de la Rizespor, mai precis cu Samet Akaydin. Fundașul central este om de bază la naționala de seniori a Turciei.
Samet Akaydin a vorbit despre șansele țării sale de a ajunge la Campionatul Mondial și a declarat că Valentin Mihăilă, colegul său de la Rizespor, i-ar fi spus că ar fi preferat ca tricolorii să evite Turcia la tragerea la sorți, întrucât este un adversar extrem de complicat.
„Glumim, vorbim între noi. Mihăilă este cu adevărat un jucător de foarte înaltă calitate. Glumim, dar știu că ți-e frică de noi, știu asta. El mai spune cât de puternică este echipa noastră națională. Avem jucători care evoluează la cele mai bune echipe din lume.
Toată lumea vorbește despre calitatea echipei noastre naționale. Chiar și jucătorul naționalei României mi-a spus: «Ne-am speriat când ați ieșit la tragere, am vrut să ieșiți ultimii». Am devenit o astfel de echipă națională. De aceea trebuie să mergem la Cupa Mondială. Cred că putem retrăi din nou experiența Cupei Mondiale din 2002 dacă ajungem acolo”, a declarat Samet Akaydin.