Valentin Mihăilă, show total în Turcia! Atacantul român a marcat primul său gol pentru noua echipă, Rizespor! Fotbalistul trecut pe la Universitatea Craiova și Parma a înscris în victoria în fața celor de la Antalyaspor, scor 5-2, cu o execuție de zile mari!
Revenit după o accidentare complicată, Valentin Mihăilă i-a ridicat în picioare pe suporterii turci prezenți la meciul Antalyaspor – Rizespor 2-5. Românul l-a învins pe portar cu un șut incredibil din propria jumătate.
Mihăilă a luat mingea din apropierea propriului careu și l-a văzut ieșit din poartă pe goalkeeperul echipei rivale. Atacantul a trimis un șut în forță, de la peste 60 de metri, care s-a oprit direct în plasă.
Portarul celor de la Antalyaspor, Julian, a anticipat total greșit traiectoria balonului. Mingea a trecut parcă inexplicabil pe lângă goalkeeper și s-a scurs în poarta sa. Valentin Mihăilă nu mai marcase de pe 5 mai 2024. Rizespor ocupă locul 12 în clasamentul din Turcia, cu 8 puncte după 7 etape.
Giovanni Becali, impresarul fotbalistului, a vorbit despre situația complicată prin care a trecut Valentin Mihăilă. Acesta a dat asigurări că atacantul va arăta mai bine în meciurile care urmează, întrucât a fost nevoit să stea mult timp pe bancă din cauza accidentării.
„Încet, încet trebuie să se recupereze. A fost luat în lot, sperăm ca la următoarele dueluri să prindă minute. E aproape recuperat, dar nu au vrut să riște la ultimul joc. Cred că în runda următoare va fi 100% pregătit”, spunea Giovanni Becali, conform Digi Sport.