Valentin Mihăilă trece printr-o perioadă foarte bună în Turcia. Mijlocașul român a fost din nou decisiv pentru echipa sa, Rizespor. Fostul jucător de la Parma și Universitatea Craiova a contribuit la golul egalizator înscris de formația sa în duelul din deplasare cu Gençlerbirliği.
Gazdele au început mai bine meciul. Gençlerbirliği conducea cu 2-0 la finalul primei reprize, însă după pauză Rizespor a reușit să revină și, până la urmă, a obținut un punct care s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Valentin Mihăilă a fost decisiv pe finalul partidei. Mijlocașul român a primit o pasă în suprafața de pedeapsă. Stopul jucătorului a fost unul dificil, însă internaționalul român a fost extrem de norocos. Balonul a ajuns la colegul său, Pala, care a trimis ulterior mingea în plasa porții adverse.
Internaționalul român trece printr-o perioadă bună la Rizespor. În ultimele cinci meciuri a reușit să înscrie două goluri și să ofere o pasă decisivă și speră să își mențină ritmul cât mai mult timp pentru a fi titular în duelul pe care naționala tricoloră îl va juca în luna martie, la Istanbul, cu Turcia, în barajul pentru Cupa Mondială.
„Fiecare meci e diferit, fiecare echipă e diferită. Putem surprinde Turcia, putem surprinde orice echipă. La acest nivel nu mai contează, trebuie să intri pe teren cu încredere și să dai totul. Să fim sănătoși, să jucăm la echipele de club și să avem un mental bun, asta contează. E vorba de un singur meci. Cine e mai bun merge mai departe.
Avem atuurile noastre, avem jucători puternici, jucători tehnici, rapizi, capabili de pase decisive. Fiecare dintre noi trebuie să pună în joc cea mai bună calitate a lui și, cu siguranță, putem face un meci foarte bun”, declara Valentin Mihăilă într-un interviu pentru FRF.