Sport

Valentin Mihăilă, mesaj pentru suporterii naționalei la final de an: ”Rămâneți alături de noi și în 2025”

Naționala României se pregătește de campania pentru Mondialul din 2026. Valentin Mihăilă își dorește ca suporterii să rămână aproape de echipă.
21.12.2024 | 06:00
Valentin Mihaila mesaj pentru suporterii nationalei la final de an Ramaneti alaturi de noi si in 2025
Naționala României se pregătește de campania pentru Mondialul din 2026, la Valentin Mihăilă își dorește ca suporterii să rămână aproape de echipă. Sursă foto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

”Tricolorii” au avut parte de o tragere la sorți favorabilă pentru preliminarii, urmând să întâlnească Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino, iar Valentin Mihăilă își dorește ca națională să aibă și în 2025 susținerea suporterilor.

Valentin Mihăilă îi vrea aproape pe suporterii naționalei

Într-un interviu acordat în final de an, jucătorul Parmei a avut un mesaj pentru fanii primei reprezentativei și i-a rugat să rămână alături de ei și preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.

ADVERTISEMENT

”Rămâneți alături de noi și în 2025 pentru că avem nevoie de voi așa cum și voi aveți nevoie de noi!”, a declarat Mihăilă, care a precizat că nu i-a pregătit lui Moș Crăciun o listă de cadouri: ”Sunt bucuros că sunt sănătos, să rămân așa și totul e bine”.

Internaționalul român consideră că momentul de cotitură al echipei naționale l-a reprezentat rezultatul de egalitate scos în partida din deplasare cu Elveția, scor 2-2, din preliminariile EURO 2024, în care el a înscris ambele goluri în finalul jocului.

ADVERTISEMENT

”Un mare câștig al acestui an e că suporterii au acum încredere în noi. Meciul cu Elveția a fost un boost pentru echipa națională pentru că eram într-o perioadă nu foarte bună. Rezultatele nu ne ajutau prea mult, dar a venit acel rezultat de la Lucerna și am început să credem că putem să ne realizăm obiectivul și să ne calificăm la EURO 2024.

Acum și suporterii au încredere în noi, s-a văzut în Germania, dar și la meciurile din Liga Națiunilor. E fantastic să joc un meci acasă cu Cipru cu peste 45.000 de spectatori. Așa mi-aș dori să fie mereu”, a spus Vali Mihăilă, într-un interviu pentru FRF.TV.

ADVERTISEMENT

Stanciu a fixat deja obiectivul pentru 2025

Tot într-un astfel de interviu, căpitanul echipei naționale a României, Nicolae Stanciu, a anunțat că următorul obiectiv al ”tricolorilor” este calificarea la Mondialul din 2026 și este convins că actuala generație este pregătită pentru o astfel performanță.

”Pentru noi, nivelul următor ar fi calificarea la Mondial. Toți ne dorim acest lucru și cred că, acum, această echipă, această generație e mai pregătită ca niciodată pentru aceste preliminarii și pentru a reuși calificarea.

ADVERTISEMENT

Avem experiență, entuziasm, avem o țară întreagă care ne sprijină și pe unul dintre cei mai experimentați antrenori din lume alături de noi. Abia așteptăm startul preliminariilor!”, a spus Stanciu.

ADVERTISEMENT