Valentin Mihăilă, show total la primul meci ca titular în Serie A! Ce notă a primit olteanul

Traian Terzian   
în Serie A
21/02/2021, 15:41
Valentin Mihăilă, show total la primul meci ca titular în Serie A! Ce notă a primit olteanul
Valentin Mihăilă

Atacantul echipei Parma, Valentin Mihăilă, a făcut show total la primul meci ca titular în Serie A și a scos un penalty pentru formația sa în meciul cu Udinese, din etapa a 23-a a campionatului Italiei.

Din păcate, deși au condus cu 2-0 la pauză, parmegianii nu au reușit decât o remiză în fața friulanilor și a rămas pe penultimul loc în clasament.

Fanii Parmei l-au cerut pe Mihăilă titular, considerând că fostul jucător al Universității Craiovei a fost liderul echipei în momentele în care a intrat pe teren iar tehnicianul Roberto D’Aversa ar trebui să îi ofere mai mult credit.

Prima oară titular în Serie A, Valentin Mihăilă a scos penalty pentru Parma

Antrenorul parmegianilor s-a conformat și l-a folosit ca titular pe Valentin Mihăilă în meciul din Serie A cu Udinese, iar internaționalul român de tineret nu l-a dezamăgiut fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren și scoțând și un penalty.

În minutul 31, Mihăilă a luat o acțiune pe cont propriu, a intrat în careu, iar brazilianul Rodrigo Becao nu a găsit altă soluție decât să-l faulteze, iar JUraj Kucka a transformat cu siguranță penalty-ul și a dus scorul la 2-0.

Cinci minute mai târziu, Valentin Mihăilă a fost în centrul unui moment tensionat. Românul a plecat în sprint după un balon în adâncime, iar în momentul în care și-a dat seama că nu mai poate ajunge la minge l-a împins pe același Becao, care s-a lovit de portarul Musso.

Fundașul lui Udinese i-a reproșat românului gestul discret, iar apoi spiritele s-au încins. Au intervenit mai mulți colegi de la Parma, iar în cele din urmă arbitrul întâlnirii i-a acordat internaționalului de tineret cartonașul galben.

Mihăilă, în topul jucătorilor de la Parma

La scorul de 2-1, Mihăilă a fost schimbat de antrenorul Roberto D’Aversa, care l-a introdus pe fundașul Bruno Alves în încercarea de a păstra avantajul. Din nefericire, Parma a luat golul doi la prima fază după ce fostul atacant al Craiovei a părăsit terenul. În schimb, Dennis Man a fost din nou rezervă și a intrat abia în minutul 67, iar spre finalul întâlnirii a luat cartonașul galben pentru un fault destul de dur.

Valentin Mihăilă a primit una dintre cele mai mari note dintre jucătorii Parmei pe platforma FotMob, 7,4, singurii considerați mai buni decât el fiind Andreas Cornelius (7,9), JUraj Kucka (7,9) și Giuseppe Pezzella (7,6). Dennis Man a fost notat cu 6,4, fiind considerat cel mai bun om dintre cei cinci jucători parmegiani introduși pe parcursul jocului.

Valentin Mihăilă titular Serie A

Fostul atacant al Craiovei a avut o mare șansă de gol, a șutat de trei ori, de două ori pe spațiul porții, și a dat 15 pase precise, având un procentaj de 75%. Mihăilă a câștigat două dueluri, a pierdut de două ori mingea, a fost faultat o dată și a comis două faulturi.

Valentin Mihăilă titular Serie A

Închide ×