Azi valorează 6 milioane de euro și este considerat un real talent. Ascensiunea lui Valentin Mihăilă se leagă de numele lui Silviu Bogdan, omul care l-a transferat la Craiova când Bănia nu avea o echipă.
Născut la Târgoviște, trecut pe la Gaz Metan Finta și Astra Ploiești și CS Casa Bogdan, Valentin Mihăilă a semnat cu Universitatea Craiova în 2014. Până să ajungă în curtea ”juveților” povestea transferului lui este demn de un scenariu de film.
Fotbalistul de 22 de ani a rememorat pentru platforma FRF.TV cel mai ciudat transfer din, scurta deocamdată, carieră. Acesta a povestit cum a fost luat direct din frizerie și dus în Bănie.
”Când am plecat la Craiova, aveam 3 oferte, de la Academia Hagi, Dinamo București și de la Silviu Bogdan care avea clubul „Casa Bogdan”. Silviu Bogdan a venit după mine.
Din ce îmi aduc aminte, eram la frizerie, a venit la mine și mi-a zis: «Hai că mergem la Craiova. Sunt patronul echipei, am venit să vorbim cu părinții și să te iau la Craiova». Era un turneu la Corabia.
Am jucat atunci și am ieșit golgeterul turnului, cu Markovic. Am marcat amândoi 7 goluri. El era la Corabia, la fel ca Screciu. În finala turneului am dat gol din foarfece”, a povestit Mihăilă pentru platforma TV a Federației Române de Fotbal, care este activă de azi.
Aripa celor de la Parma a mai povestit că în momentul în care a ajuns la Craiova, prin intermediul lui Silviu Bogdan, proprietarul Școlii de Fotbal ”Casa Bogdan”, orașul în care azi își dispută istoria Universitatea și FC U 1948, niciuna dintre acestea nu existau.
”Eu am ajuns la Craiova când nu era nicio echipă. Mă întrebam unde o să joc, că nu era nicio echipă în Craiova. Dar apoi, în 2016 a reapărut Universitatea Craiova și toate grupele de juniori de la «Casa Bogdan» s-au transferat acolo”, a explicat Mihăilă.
Transferul neașteptat la Școala de Fotbal ”Casa Bogdan”, pus la cale de tatăl lui și de Silviu Bogdan, nu l-a entuziasmat deloc pe Valentin Mihăilă.
Internaționalul român a mărturisit că și-a sunat părintele cu lacrimi în ochi și a amenințat că se lasă de fotbal dacă nu îl ia înapoi acasă.
”M-a luat o săptămână la el acasă, să mă obișnuiesc (Silviu Bogdan, proprietarul Școlii de Fotbal Casa Bogdan – n.r.). Am jucat un meci și am cerut să vin acasă.
Apoi i-am zis tatălui meu să mă ducă înapoi, dar a spus că nu face asta pentru că am început să plâng. I-am zis că dacă nu mă duce înapoi mă las de fotbal”, a mai povestit Valentin Mihăilă pentru FRF.TV.