„Zimbrul” care a eliminat Barcelona din Cupa Cupelor cu Steaua, după victorii şi pe „Camp Nou”, şi pe „23 August”!

Pe 20 noiembrie, Valentin Stănescu ar fi împlinit 95 de ani dacă Dumnezeu nu l-ar fi luat să antreneze de-a dreapta Lui când nu avea nici 72, pe 4 aprilie 1994. Nea Tinel va rămâne legat încă multe generaţii de acum încolo de Rapid. Stadionul din Giuleşti îi ţine memoria vie purtându-i numele. Dar „Zimbrul”, cum era poreclit, n-a însemnat doar Rapid, marea sa iubire. A luat campionatul ca antrenor al „vişiniilor” în 1967, dar a repetat performanţa şi cu Universitatea Craiova, în 1980, şi cu Dinamo, în 1982. A promovat în prima divizie pe Metalul Târgovişte (1961), Steagul Roşu Braşov (1969), Petrolul Ploieşti (1977) şi Rapid (1983), a fost şi selecţioner al României în două perioade (1973-1975 şi 1980-1981). A rămas în amintirea celor cu care a lucrat prin felul său bonom de a fi şi prin vorbele sale de duh. Pe nea Tinel nu aveai cum să te superi, indiferent ce făcea sau ce zicea, este laitmotivul tuturor fotbaliştilor care au lucrat cu Valentin Stănescu, unul dintre antrenorii legendari ai fotbalului românesc.

Să ne întoarcem cu 40 de ani în urmă. Steaua terminase pe locul al treilea sezonul 1970-1971, la 3 puncte sub Dinamo şi la 2 de Rapid, cu 33 de puncte, reuşind să prindă in extremis un loc în Cupa Cupelor. Competiţia europeană a început pentru Steaua tocmai în Malta, unde a dat piept cu Hibernians La Valetta. Surprinzător, meciul din insula mediteraneeană s-a terminat fără goluri, iar „militarii” au reuşit să se califice la Bucureşti cu un anemic 1-0, abia după ce maltezii şi-au trimis mingea în propria poartă!

Valentin Stanescu a eliminat Barcelona cu Steaua dupa 2 victorii

Turul 2 părea capăt de drum. 20 octombrie 1971. 40.000 de socios veniseră pe stadionul „Nou Camp” să vadă o victorie a favoriţilor, care îl aduseseră pe antrenorul Rinus Michels de la Ajax, echipa-fenomen al anilor ’70 pe care o construise la Amsterdam. Formula sa de joc era un 4-2-4 care îi avea pe Sadurni în poartă, Carlos Rexach, Gallego, Marcial, dar mai ales Asensi, gura de foc a catalanilor. De partea cealaltă, Valentin Stănescu trimitea la „tăiere” un 4-3-3 cu Narcis Coman în poartă, pe linia de fund erau Lajos Sătmăreanu, Viorel Smărăndache, Valentin Negrea şi Gheorghe Cristache, la mijloc Ion Naom, Iosif Vigu şi Ţiţi Dumitriu, iar în atac Nicolae Pantea, Puiu Iordănescu şi Viorel Năstase aveau misiune să „torpileze” Catalonia. La ora locală 20, arbitrul irlandez Desmott Barett fluieră startul meciului. În chiar primele secunde de joc, Marti Filosia pleacă de la mijloc, trece de Vigu fără probleme şi şutează puternic, mingea îl atinge pe Rexach şi îşi schimbă direcţia, îl păcăleşte pe Coman şi… noroc cu bara! În minutul 7, Marcial trimite o minge la limita ofsaid-ului pentru Rexach, acesta scapă singur cu Coman, încearcă să-i „dea craci” lui Coman, care are o viteză de reacţie fantastică, strânge picioarele la timp şi blochează şutul. Şi în loc de 2-0 se face 0-1: pase între Iordănescu şi Vigu, mai mult laterale, mingea ajunge la Năstase, la 35 de metri de poartă, acesta îl depăşeşte pe Gallego, ajunge la 25 de metri şi trimite o torpilă la firul ierbii, Sadurni plonjează tardiv şi Steaua schimbă tabela. Era minutul 12. Rinus Michels îşi ceartă elevii, declanţând o ripostă furibundă a acestora. În plină ofensivă catalană, Dumitriu îi fură mingea lui Marcial, îl găseşte pe Iordănescu la vreo 20 de metri de poarta adversă, care preia şi şutează direct în bara din dreapta lui Sadurni, rămas spectator.

După pauză, Barcelona continuă să împingă jocul spre careul Stelei, dar nu reuşeşte niciun şut pe poartă până în minutul 70. Ultimele 20 de minute i-au adus două ocazii uriaşe de gol: Zabalza, intrat pe teren în locul anonimului Asensi, este lansat icredibil pe dreapta de Rexach, îl culcă din fentă pe Coman şi pasează puternic în 6 m pentru acelaşi Rexach. Vedeta catalană plonjează în disperare de cauză după minge, reuşeste să o atingă, însă insuficient ca să îi schimbe direcţia, aşa că mingea se duce în aut. Rexach nu se lasă şi în minutul 86 trimite o ghiulea care raşchetează totul în drumul spre poartă, Coman plonjează, dar este depăşit de mingea care se duce glonţ în… bară! Partida se termina 1-0 pentru Steaua şi urma returul de foc de la Bucureşti…

Viorel Năstase a fost „la bestia negra del Barça” şi în retur

Pe 3 noiembrie 1971, pe un stadion „23 August” dezolant de gol, cu doar 5.000 de spectatori în tribune, sărăcuţa Steaua încerca să producă marea surpriză si să o elimine pe bogata Barcelona. După o primă repriză fără prea mari evenimente, Asensi a marcat în minutul 50 şi catalanii începeau să spere…  N-au trecut, însă , decât 3 minute şi Antonio Torres îl faultează în careu pe Dumitru Marcu, iar arbitrul elveţian Pius Kamber arată punctul cu var de la 11 metri, de unde Viorel Năstase îl învinge pe Miguel Reina, tatăl viitorului portar al Barcelonei, dar şi al lui Villarreal,  Liverpool, Bayern şi Napoli, Pepe Reina. După alte 7 minute, acelaşi Năstase, fără nicio îndoială „la bestia negra del Barça”, prinde un şut din afara careului şi-l învinge din nou pe portarul catalanilor. Care nu au mai contat până la finalul partidei şi Steaua se califica „en fanfare” în sferturile de finală. „Militarii” au evoluat în formula Haidu – Sătmăreanu, Smărăndache, Negrea, Cristache – Vigu, Naom – Pantea (68′ Costică Ştefănescu), Iordănescu, Năstase, Dumitru Marcu. Barcelona i-a ripostat cu Reina, Torres, Eladio, Rife, Rexach, Gallego, Fuste (46′ Duenas), Costas, Asensi, Marcial şi Alfonseda.

În „sferturi”, sorţii i-au hărăzit Stelei o altă echipă mare: Bayern Munchen. 1-1 la Bucureşti şi 0-0 în Germania.  Ratarea din minutul 88 a lui Puiu Iordănescu de pe „Grunnwalder Strasse”, când a călcat pe minge singur cu portarul, putea schimba soarta multora… Aşa, însă, Steaua trebuia să părăsească, fără să fie învinsă, Cupa Cupelor…

„Blatul” care… motivează!

Printre cei care au jucat sub comanda lui Valentin Stănescu la Rapid, în perioada 1982-1984, s-a aflat şi Ion Ion, actualul antrenor de la… CSA Steaua, echipa Armatei din Liga a IV-a. Fostul mijlocaş povestea în „Evenimentul Zilei” că „nea Tinel avea şi moduri mai aparte de a te aborda, mai puţin ortodoxe ca să zic aşa. Astfel, înaintea unui meci important, nu mai ştiu cu cine, vine la mine: «Ioane, am auzit că azi eşti blat!». «Cine, bre, eu?! Cine a zis?». «Bă, a venit unul la mine, unul care umblă pe la echipe şi s-a jurat că aşa e». «Nea Tinele, dacă n-ai încredere, eu am plecat şi gata!». «Ia stai, mă! Dacă zici că nu eşti blat, zi după mine: Să dea Dumnezeu să intru cu maşina în pom, să mă fac praf şi să nu mai îmi văd copilul!». Eu, după el:«Să dea Dumnezeu să intru cu maşina în pom, să mă fac praf şi să nu mai îmi văd copilul!». «Gata, intră şi joacă!». Am jucat perfect, 3-0 am bătut parcă, iar la final «Ei, cum e, nea Tinele?». «Da, bă, ai avut dreptate, dacă-l mai prind p-ăla, îi tai tendoanele! ». Trec câteva luni, şi uitasem de poveste, înaintea altui meci important iar vine nea Tinel la mine: «Ioane, iar a venit ăla la mine!». «Care, bre?». «Ăla care a zis că eşti blat». «Păi n-ai zis, bre, că dacă îl mai vezi îi tai tendoanele?». «Da, bă, dar acum a zis că e sigur că eşti blat!». Iar «Să dea Dumnezeu… », iar intru, iar câştigăm. Abia atunci am realizat că totul e o şmecherie a lui nea Tinel ca să mă ambiţioneze, să dau mai mult decât de obicei”.

Nici juveţii nu l-au dovedit la… şmecherie!

Valentin Stănescu a câştigat un titlu şi cu Universitatea Craiova, în 1980. Povesteşte Sorin Cârţu: „Tocmai câştigasem la Leeds în toamna lui ’79, apoi, imediat, duminică, meci «acasă» cu Dunărea Galaţi. A doua zi, 12 noiembrie, ziua mea. Voiam să-i cinstesc pe băieţi, dar cum să fac, pentru că tot în lunea aia trebuia să intrăm în cantonament, jucam intermediară la FC Olt. I-am chemat la prânz pe toţi acasă, am dat o friptură, a băut fiecare un şpriţ, două, cât a vrut, după care hai la antrenament. Dar cum să facem să nu ne simtă nea Tinel, care le ştia pe toate? El nu mai bea, dar ne povestise de vitejiile din tinereţe: «Bă, eu intram cu Bazil Marian în bar şi beam cu metrul! Îi ceream ăluia un metru de bar şi rădeam tot ce intra în metrul ăla!». Zic «Lasă, mă, că am adus eu gumă de mestecat străineză, luăm toţi şi nu ne simte!». Începem antrenamentul, nicio problemă, după care, în partea a doua, trecem la miuţă. Se juca tare, iar la un moment dat nea Tinel, care făcea pe arbitrul, dă o decizie contra lui Balaci şi a echipei lui. Ilie, dar şi noi, toţi ceilalţi, cu gura pe el: «Ce fault, bre? Ce te bagi? Lasă-ne să jucăm!». La care el, de colo,«Gata, bă, oi fi greşit şi eu… Ce, eu n-am voie să greşesc? Ce v-aţi supărat aşa, eu m-am supărat pe voi că mestecaţi toţi gumă la şto tot antrenamentul!?». Nouă, să ne cadă faţa. Ce băiat, nea Tinel! Îşi dăduse seama, dar ne lăsase să credem că l-am păcălit”.

Digisport.ro

Ce surpriză! Despărțiți de mai bine de 16 ani, cei doi au apărut din nou împreună: "Am primit multe telefoane!"

„Valentin Stănescu era un tip aparte. Bun profesionist, sever ca om, dar avea dreptate când ne acuza. El ne altoia, el ne mângâia… Era însă o atmosferă fantastică, nu puteai să te superi pe el. Ne spunea clar «La ora zece fix stingerea! Nimeni nu mai joacă rummy, nimic, culcarea!» Şi la ora zece şi cinci intra în camere … Ne prindea asupra faptului, adică asupra rummy-ului şi ne lua la palme. Noi fugeam care încotro… El se aşeza la masa de joc şi decreta «Încă trei să treacă la masă. Ultimele duble». Alea chiar erau ultimele!” – Gabriel Boldici

„Am păstrat mereu, în minte şi în suflet, imaginea acestor suporteri fantastici devotaţi Rapidului şi o să mă duc cu ea în mormânt” – Valentin Stănescu

1966 a fost anul în care Valentin Stănescu, fost portar în cariera sa de jucător, l-a adus în Giuleşti pe Rică Răducanu, pe care îl văzuse la un meci de juniori, cînd evoluase o repriză extremă dreapta şi alta portar! În şase luni Rică ajungea titular între bare şi punea decisiv umărul la cîştigarea primului titlu din istoria Rapidului (1967)