Valer Kovacs, agent de la Brigada Autostrăzii, a fost dat afară din Poliție, după ce i-a dat casca şi motocicleta de serviciu europarlamentarei Diana Șoșoacă pentru a realiza un videoclip.
La scurt timp după ce imaginile cu Diana Șoșoacă pe o motocicletă a Poliției Române și cu o cască pe cap au apărut în spațiul public, conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a început o anchetă în urma căreia a decis destituirea agentului.
IGPR a transmis că măsura disciplinară a fost luată ”conform prevederilor legale, la propunerea Consiliului de disciplină”.
”Conform Raportului de cercetare prealabilă, în esență, în cadrul cercetării prealabile, s-a reținut faptul că, în intervalul iunie 2022 – martie 2024, cel în cauză a distribuit în spațiul public, utilizând mai multe conturi pe diferite platforme de socializare, dar și prin participarea în cadrul unor emisiuni TV, conținut audio-video, care, prin mesajul și afirmațiile făcute, a adus jigniri unor categorii profesionale în ansamblul lor (magistrați etc.), a exprimat opinii contrare intereselor României sau preferințe politice, a încălcat obligația de a respecta confidențialitatea datelor dobândite în timpul serviciului, a difuzat materiale care au instigat la indisciplină, a fost lipsit de respect față de colegi sau alte persoane și nu a asigurat informarea corectă a cetățenilor”, au transmis reprezentanții IGPR.
Reprezentanții instituției au subliniat că anterior acestei măsuri, Valer Kovacs a fost sancționat în repetate rânduri,”fără a manifesta regret pentru faptele comise sau respect pentru statutul de polițist”.
Totodată, IGPR a menționat că agentul ”poate contesta actul administrativ, conform prevederilor legale”.
Vestea scoaterii sale din sistem a căzut ca un trăsnet peste Valer Kovacs care a afirmat că nu se aștepta la o astfel de sancțiune după 22 de ani de activitate.
„Am primit azi o veste, care nu mă așteptam sa o primesc după 22 de ani de activitate, fără niciun capăt de acuzare penal. Aici sunt un braț de hârtii, deci dacă omoram un om nu aveam atâtea hârtii”, a declarat Valer Kovacs într-un videoclip postat pe Facebook.
Mai mult, el a vorbit și despre activiatea sa din cadrul Poliției și i-a acuzat pe superiorii săi că ”oamenii ca mine trebuie să plece din sistem”.
”Toată lumea mă apreciază, din păcate șefii mei apreciază că oamenii ca mine trebuie să plece din sistem. Am fost omul care a aplicat cele mai multe sancțiuni administratorilor de drum pe tronsonul de autostradă. Se poate verifica. Eu am făcut dosare pentru cei ce dădeau șpagă, în jur de 20 de dosare pentru dare de mita”, a mai spus agentul.
De asemenea, el s-a întrebat cum să se reprofileze după atâția ani de activitate petrecuți în sistem. ”De la 19 ani am făcut școală militară. Cum aș putea eu să mă reprofilez? Sau ce aș putea? Să mă apuc de taxi?”, a conchis Valer Kovacs.