News

Valeria a fost eliminată de la Bravo, ai stil! Gală Moulin Rouge la Kanal D. FOTO

31.03.2019 | 12:48
Valeria, eliminare surprinzătoare de la Bravo, ai stil!

Valeria a părăsit competiția Bravo, ai stil! Frumoasa moldoveancă a fost eliminată chiar în gala Moulin Rouge. Din nefericire, aceasta a plecat din show din cauza comentariilor din partea juraților. Fanii Bravo, ai stil s-au împărțit deja în două tabere! Sunt unii care se bucură că Valeria a părăsit în sfârșit scena emisiunii de stil, iar alții spun că nu a fost corect, iar că prestația acesteia a fost una foarte bună.

Valeria a părăsit competiția Bravo, ai stil!

Valeria, în lacrimi la eliminare! Cea mai urmărită emisune de stil din România pierde concurentă după concurentă, fiind din ce în ce mai aproape de ziua în care doar una va pune mâna pe coroană, titulatura și premiul cel mare.

“Din fața ecranului prestația Valeriei s-a vazut mult mai curată decât cea a Irinei sau Nadinei, în sensul în care Valeria chiar și-a adus contribuția efectiv, nu a fost construit momentul și nu s-a mizat pentru a pune în valoare talentul fetelor ce au însoțit-o ca în cazul celor despre care am amintit. Oricum, dintre Cristina și Valeria, judecând fără patima, sigur Cristina trebuia să părăsească competiția și nu Valeria!”, a fost unul din comentariile apărute după gala ultimă a Valeriei, Moulin Rouge.

Valeria a fost eliminată de la Bravo, ai stil! Gala Moulin Rouge i-a purtat ghinion
Valeria a fost eliminată de la Bravo, ai stil! Gala Moulin Rouge i-a purtat ghinion

Bravo, ai stil aduce o nouă eliminare

“Iti multumim pentru tot ce ne-ai oferit! Stiu ca ne vei face mandri de tine, de acum inainte! Stergeti lacrimile si mult succes!”, i-a transmis Ilinca Vandici, moderatoarea show-ului. Cristina, Valeria și Bianca au fost cele care au fost nominalizate pentru eliminare. Din nefericire, Valeriei i-a purtat ghinion gala cu tema Moulin Rouge, astfel că și-a luat adio de la susținători și de la concurentele rămase în show-ul modei pentru marea titulatură de cea mai stilată.