Fotbal international

Găman a marcat din nou pentru Al Shabab! Echipa lui Șumudică s-a impus cu 3-0 în Cupa Regelui. Video

02.01.2019 | 17:17
Gaman a marcat din nou pentru Al Shabab Echipa lui Sumudica sa impus cu 30 in Cupa Regelui Video

După golul înscris în ultima etapă din campionatul Arabiei Saudite, Valerică Găman a marcat din nou pentru Al Shabab, de această dată în Cupa Regelui. Fundașul român a trimis mingea în poartă cu capul, în urma unui corner. Echipa antrenată de Marius Șumudică s-a impus cu scorul de 3-0 în meciul cu Al Sahel.

Tehnicianul Marius Șumudică traversează o perioadă foarte bună la cârma echipei Al Shabab din Arabia Saudită. A fost desemnat antrenorul lunii și a fost trecut de arabi pe lista cu nominalizații pentru cel mai bun antrenor din prima partea a campionatului. Echipa pe care o antrenează e pe locul 3 în campionat, cu 29 de puncte, la 6 puncte în spatele liderului Al Hilal, performanță la care șeicii nu se așteptau în momentul în care l-au pus pe banca tehnică.

Valerică Găman a marcat un gol pentru Al Shabab în Cupa Regelui

Dacă Al Shabab merge în general bine, unul dintre jucătorii cei mai în formă este cu siguranță Valerică Găman. Fundașul de 29 de ani a marcat în ultima etapă de campionat, în victoria cu scorul de 3-1 de pe terenul celor de la Al Hazem, în urma unei lovituri de colț executată de Constantin Budescu. Găman a avut o evoluție excelentă și în Cupa Regelui și a marcat din nou cu capul, tot în urma unui corner.

Al Shabab s-a impus cu scorul de 3-0 în meciul contra lui Al Sahel din Cupa Regelui Arabiei Saudite. Pentru echipa antrenată de Marius Șumudică urmează meciul din prima ligă de pe 11 ianuarie. Al Shabab se va duela în campionat cu ocupanta locului 12, Al Feiha (15 puncte).